->LeneBarbie

Mâncarea anului: sa ma ceva pe pizza alora de la 21, ca numai din aia mi se pare ca am trait.

Băutura anului: bere, cu mentiune speciala pentru Flaming Lamborghini pe care n-am incercat-o, dar am dezbatut-o intens, inclusiv in teambuilding.

Party-ul anului: aici am dubii, as zice 8 martie, 1 mai, 12 iulie...

Patul anului: al meu a fost cel mai bun, de departe. mentiune pentru cel strain in care n-am facut sex. A fost foarte tare si somnul de la Voineasa, hehe, nimeni nu stie unde am dormit.

Piesa anului: Kooks - Always where I need to be.

Site-ul anului: Metropotam? Facebook? tough choice...

Blog-ul anului : Peculiarme? LeneBarbie? you can already see a pattern here.

Ruda anului: -

Gafa anului: a fost prea lung anul 2008 si mi-e ca nici memoria nu-mi serveste prea bine, de vreme ce am obiceiul sa imping penibilul in subconstient. Din nou am de ales intre un sarut si un email. Nu e neaparat o alegere grea, dar 2 la pret de 1 e o oferta buna, romaneasca!

Prietenul, respectiv prietena anului: Mihai si Catalin, Diana si Alexandra. Care, a intrebat cineva din public?

Iubitul anului: adevarul e ca imi place mie Gerald Butler, dar nici chiar asa. Am impresia ca si el e straight!

Îmbrăcămintea anului: geacaaaaaaa cu mentiune speciala pentru fantomele fularului si manusilor.

Excursia anului: Hamsterdam.

Vorba anului: vorba1, pentru ca nu am inspiratie.

Platforma socială a anului: Facebook. Daca trebuie musai doua, Shelfari.

Sportul anului: Fotbalul cu un distant loc doi, anume dansul.

Filmul anului: Slumdog Millionaire. Le scaphandre et le papillon.

Cartea anului: Magicianul, pentru intinderea vasta si semnificatia dintre ani. On the road, de-aia.

Parfumul anului: auzi, asta ai bagat-o aici la misto sau ce?Ah, am raspuns si pt asta. Parfumul ei, pe care l-am mai simtit de doua ori la altcineva si o data cu greu m-am abtinut sa nu o intreb pe englezoaica daca e ceea ce cred eu.

Jocul anului: pauza.

-> dau chestia asta LA TOTI, TUTUROR, daca citesti ai obligatia sa o faci!

Este cineva care te ajuta atunci cand ai nevoie de ajutor si i-o ceri, nu te refuza cu sange rece si fara motiv.
Cineva care te asculta cu adevarat, intelege ce vrei sa spui sau care macar incearca sa iti inteleaga punctul de vedere, chiar daca nu il impartaseste.
Cineva la care poti sa apelezi cand ai nevoie de un sfat important, genul de decizie la care iti tremura picioarele de frica si simti nevoia unui umar pe care sa te sprijini. Acelasi om care iti ofera celalalt umar cand ai nevoie sa (te) plangi dupa ce, in urma tremuratului, ti-au cedat picioarele si ai dat-o-n bara, sau ai luat decizia gresita pentru ca nu ai avut pe cineva care sa te invete ce sa faci.
Prietenul asta va tipa la tine si s-ar putea sa iti dea si o palma atunci cand esti idiot, dupa care te ia de pe dupa umeri si iti spune ca a facut-o pentru binele tau, apoi te invata unde ai gresit.
Un prieten e cel care iarta. Stii ca am fost un cel mai mare idiot, n-am cum sa dau timpul inapoi si nici tu. Dar ce putem este sa decidem ce facem cu timpul care ne-a ramas.
Un prieten e acela care iti face cunostinta cu o fata draguta, dar intr-un mod discret si elegant. Acelasi prieten te ajuta uneori sa scapi de cadavrul tarfei care te-a regulat trei ore dupa care te-a taxat la ora fara sa iti dea discount de en-gros sau sa-ti deconteze chitantele pentru cele cinci orgasme, două ţipate şi ultimele trei tremurate.
Un prieten este nepretuit. Pentru restul, exista caini.

Twas an annoying vacation. Multe chestii m-au calcat pe coada, ceea ce n-a fost de ajutor in conditiile in care plecasem cu capsa pusa din capitala multiubita. Tot ceea ce urmeaza este un pamflet, pentru ca nu faptele in sine m-au enervat, ele n-au fost decat caii de povara ai intregii istorii recente existentialiste contemporane intrinsece (sac).
Cele mai enervante chestii in vacanta asta.
Se face curat in casa pe data de 31. Cateva ore mai tarziu, in dimineata zilei de 1, ai orez in par, haine, pe pat si pe jos. Te culci in orez.
Asa-i ca sarbatorile sunt perioada din an in care trebuie sa fim mai un, mai iertatori, mai iubitori, etc. Ah crap.
Sa nu te prinda anul nou cu datorii, sa ai bani in buzunar, sa duci gunoiul pe 31, nu pe 1 (de parca in prima zi a anului nu ai tone de gunoi in casa).
Trebuie, dar TREBUIE, sa ai zece tipuri de aperitive, sapte feluri de mancare, patru tipuri de bauturi, la care se adauga tot ce aduc invitatii. Dimineata pe 1, masa e plina de mancare neterminata. Seara pe 1, nu mai e deloc mancare in casa.
Trebuie sampanie la miezul noptii, numaratoare inversa, toate cacaturile. Idiots. E doar pamantul invartindu-se in jurul soarelui, e un obicei stupid stupid stupid (revelionul, nu pamantul invartindu-se).
Este imperios necesar sa te distrezi de revelion. Sa bei serios, party all night long, oh yeah, nu e voie sa te culci cat timp e noapte, party like there's no tomorrow!... dar o singura data pe an? De ce mai petreci daca nu mai e ziua de maine?
Urarile de bine sunt criminale. Ce sa mai zici de ele...
C0ncerte de revelion cu mega formatii! Animal X, Blondy, Alb Negru, Mandinga, Morandi, Akcent!
De Craciun si Revelion se scot vesela buna, fetele de masa albe, cuverturile noi, oh vai, acelea care vor sta inca 364 de zile in dulap, daca nu se mai scot la vreun paste.
Prefacatoria, Doamne.
Dar totusi cei mai enervanti sunt probabil oamenii ca mine.

Stii ca e groasa atunci cand nici calatoria nu-ti mai aduce satisfactie. Stand intre patru pereti sau intre alti trei pereti, avand sau nu o telecomanda in mana, cu stomacul urland de foame sau poate ghiftuit, cu un animal in curte sau chiar cu cinci lighioane, toate frumoase, stand pe internet, nici macar asta nu-ti mai indulceste drumul. Studiile intensive asupra calatoriei in timp au avut parte de o lovitura odata cu schimbarea guvernului, nu mai au parte de finantarea necesara, deci a cazut si varianta asta - apropo, ce idee tampita este masina timpului, acum mi-a picat fisa, daca viata ne este determinata de alegerile pe care le facem, cum ar putea exista o singura dimensiune a viitorului in care sa ajungi printr-o simpla tragere de maneta? Intre 29 decembrie 2008 si 15 iulie 2009, ce se intampla cu liberul arbitru? E clar ca HG Wells era religios pana in maduva spinarii, avea impresia ca destinul ne este scris dinainte. Mereu alegerea cea mai grea e cea pe care n-ai facut-o inca si sa fiu al naibii daca nu ma simt ca un ratat inainte sa fi facut alegerea! ... sau alegerile.

Dar sentimentul de neimplinire otherwise known as 'sunt un ratat' nu vine de la alegeri. Intr-un fel ciudat si intortocheat, presimt ca o sa o iau mereu la stanga, presupunand ca furculita in drum are numai doi dinti. Sentimentul (=reactie chimica in corp) vine de la starea de fapt curenta si prezenta. Sunt cu mult mai norocos decat atat de multi pe lumea asta, totusi sunt complet pe langa. Oare un cub se simte neimplinit fara un polizor care sa-i ofere lumea intreaga, transformandu-l in sfera? Oare Mihai (care s-a mai implinit in ultimele luni, dar asta e o alta discutie) de ce are mereu nevoie de ce nu are? De ce isi doreste mereu schimbare? Pentru ca starea de fapt nu e satisfacatoare. De ce nu e satisfacatoare? Pentru ca nu are ce vrea. De ce nu are ce vrea? Datorita starii de fapt, cauzata de lipsa a ceea ce isi doreste. Hmm, asta e ca problema din gimnaziu unde 2+2=5 si trebuia sa ne dam seama unde am gresit, dar sa fiu al naibii daca tin minte. Atunci nici eu, probabil cel mai ganditor din clasa, nu am stiut raspunsul, dar adevaratul esec e ca nu am tinut minte.

Fiti atenti aici: daca va intreaba cineva, Kings of Leon sunt trei frati si un var; ei au calatorit toata copilaria lor cu parintii, tatal fiind predicator; nu au avut parte de multa muzica in copilarie, alta decat, sa zicem, muzica religioasa, poate gospel. Deci se poate spune ca nu au avut parte de influente muzicale notabile la inceput, in afara de stilul sudist si, desigur, influenta lui Angelo Petraglia, primul producator (?) si textier. Primul album a fost incadrat ca southern garage-rock, insa in pregatirea lui fratii au avut parte de influente, pe langa cele 'clasice' cum sunt Rolling Stones sau Cash, si de Pixies sau Velvet Undeground. Dupa dobandirea faimei in UK (in State nu au fost asa norocosi din prima) au deschis concerte pentru U2, Pearl Jam sau Bob Dylan, care si-au pus si ei amprenta asupra stilului lor. De altfel, intr-un interviu, Caleb Followill a numit pe Bob Dylan si Neil Young printre influentele timpurii in muzica formatiei, ca de altfel si Joy Division, The Cure, Radiohead (astea trei in alte interviuri).

-Trebuie sa incepem cu small talk, nu?

-Sigur, tu prima.

-Ai frati sau surori?

-Da... am. Un frate care are... (ma schimonosesc intr-un mod interesant, prefacandu-ma ca fac calcule) 21 de ani.

-Ai facut acum calcul? Nu stii pe dinafara?

-Nu, de ce as sti pe dinafara? La fel si cu parintii. Imi place sa calculez, mai ales daca o fac repede. Opt minus unu, 7, deci 47, opt minus sase, 3, deci 43. Simplu. Nu tin minte nimic decat daca vreau sau ... decat daca vreau, atat. Cand eram mic absorbeam tot. Informatiile ma bombardau si eu eram un burete, asimilam tot.

-Am depasit oleaca nivelul de small talk, de altfel...

-Ok, revenim la conversatia de salon. Chiar daca suntem intr-un pub. Ce zodie ziceai ca esti? De fapt, nu conteaza, nu prea cred in zodii. Cred doar in zodia mea si in cei care o poarta. Ah, de fapt, taurii sunt destul de e.. (prelungesc cuvantul in mod caraghios) lllllocventi in comportament - scuze, nu stiu de ce, uneori zabovesc asupra cuvintelor de parca inca sunt in procesul de invatare al limbii. Mi se intampla din ce in ce mai des, din pacate - bine, nu destul de des incat sa ma ingrijorez - dar ma trezesc lungind ca prostul cuvintele, pentru ca partea din creier care ar trebui sa le proceseze intelesul se blocheaza, parca e acoperita cu o ... folie izolatoare fonic, eu strig la el si el nimic, ma lasa cu o singura litera. Dar nu-mi fac prea multe griji, in clasa a 11-a profa de romana, Laila Chitic (cred ca era cu i, nu y, altfel ar fi fost copil din flori, si nu parea prea hippie de felul ei), ei, profa asta ne-a zis la un moment dat in ora ca i se pare uneori ca intelesurile eludeaza cuvintele, ca se trezeste uneori rostind cuvinte care nu au intelesuri pe moment. Si era o profa destul de tare, deci daca i se intampla ei eu nu-mi fac griji.

-Da, dar (chicoteste amuzata, pe jumatate ironica, o suvita rosie ii acopera un ochi, arunc o privire fugara la buzele ei care ma innebuneau chiar si din poze si mi le musc scurt pe ale mele) ... stii... discutia aia marunta! Esti un pic ciudatel, dar nu-i nicaieri ca acasa, daca nici la noi Moldova nu-i nebuna, atunci n-am cu ce ma lauda!

-Hmm :) (pauza de zece secunde, zambim amandoi). Tie ce-ti place?

-Ce-mi place ce? In ce domeniu?

-Pai.. si asta e un test, nu? Depinde cum raspunzi, daca dai un raspuns instinctual stiu ce-ti place mai mult si mai mult, e ceea ce iti vine mai intai in minte. De exemplu, mie imi place sa stau. Imi place sa stau si sa ma gandesc. Imi plac discutiile unu la unu, intr-un bar, pub, etc. Imi plac filmele si muzica - asta ca sa le bifez de pe lista. Imi place sa fiu echilibrat si sa am scopuri. Imi place sa am ce nu am, dar aici e un cerc vicios, mereu vreau ce nu am si ce vreau cu siguranta nu am, dar cautarea lor e placuta. Are sens ce zic?

-Pf :) gandesti prea mult!

-Mda, stiu.

Sa zicem ca o sa devin putred de bogat si ca imi voi permite tot ce se poate cumpara cu bani, intocmai ca Gigi Becali (in tonul discutiei de alaltaieri despre influenta nefasta a primului oier al tarii in randul tinerei generatii cu educatie putina sau deloc). Sa fim seriosi, nu sunt decat un lenes care se zbate in zadar sa-si depaseasca conditia. In concluzie, as angaja oameni sa faca diverse treburi pentru mine. Dar de care?

Asistent personal. Ei bine, eu sunt un om mai milos din fire. Deplang indelung soarta celor care au de suferit in urma interactiunilor cataclismice cu universul interior care este eu. Pe scurt, dau batai de cap. Cu siguranta as incerca sa imi iau un astfel de masochist in subordine, avertizandu-l in prealabil asupra tuturor pericolelor de la locul de munca, de altfel acestea ar fi incluse si in potentialul contract, unde va fi specificat "pot include, dar nu se rezuma la", dupa care voi adauga apoteotic dar verbal: se poate manifesta si sub forma de 'sindromul Naomi Campbell'. Think it through. Dar gasirea unui om care ma poate face sa fiu mai eficient, mai punctual, mai mai si mai mai ar fi cu siguranta un succes in cartea vietii (ciorna).

As cauta mult si bine un medic. Unul destul de generalist incat sa ma trateze si pentru mancarimi acolo jos, si pentru indigestii sau pneumonie, dar nu atat de generalist incat sa poata diagnostica doar raceala. Unu care sa fie exceptional de bun si pe care sa nu-l intereseze politica. Si o asistenta pe masura, una de-aia (4:20).

Un sofer e musai. Atat cat urasc eu masinile si soferii la modul general, mi-as lua un om care stie ce face care sa-mi conduca masina(ile?) in za weekends, pentru ca in timpul saptamanii as merge cu elicopterul.

Za butler. Baiatul asta e cam destul de clar nefolositor, deci probabil ca l-as lua doar daca ar fi tanar, femeie, sani naturali si destul de mari sau macar fund apetisant. Si m-as abtine.

O camerista e musai. Asta trebuie sa faca luna in casa, sa-mi faca paturile, sa nu comenteze la articole de vestimentatie intima aruncate pe ici pe colo si sa stie ca strap-on-urile nu se pun in acelasi sertar cu lubrifiantii (what?).

Febletea mea ar fi un bucatar. E chiar pacat ca barbatii stiu sa gateasca mai bine decat femeile, intr-un fel o bucatareasa sefa ar fi ideala, dar nu pot avea deplina incredere in indemanarea culinara a unei femei comparativ cu un barbat. Eh, si l-as pune eu pe omu asta sa ma invete. In continuare el ar gati la festinuri, mese principale, nunti, parastasu', orgii si divorturi. Dar micul dejun, prajiturile si salatele de fructe le-as face eu, sub supervizarea lui.

Stilist. Atat.

Aho, aho, prieten bun… Care stai pe mess acum… I-a opreste-te din scris… Si-asculta ce-am de zis… Chiar de esti cu DND… BE RIGHT BACK sau BRB… Sper sa nu imi dai ignore… Ca iti spun un plugusor… N-am intrat sa te stresez… Am intrat sa iti urez… La Multi Ani si fericire… Liste de id-uri pline!…… SARBATORI FERICITE!!

Ce-i drept, am cunoscut niste oameni interesanti. Am facut cate ceva, o noapte memorabila la mare, o noapte memorabila in oras, cateva momente placute, culmea, la tigara, niste zburat cu avionul si, singura realizare, am dat un examen de certificare si l-am luat. Romaneste.
In rest, nu am realizat absolut nimic. Ni-mic. Tot ce am urmarit sa ajung nu am ajuns, tot ce mi-am dorit sa am a ramas departe, persoana iubita este la ani lumina departare, in alta galaxie, sau poate ca m-am departat eu asa mult ca nu mai vad bine. Sunt un mare ratat, am zero idealuri atinse, la care se adauga un numar mare cu minus in fata la rubrica "Da-o-n bara pan-la vara" si iese ceva absurd, pe scara multimii Z. Toate chestiile alea care stau scrise frumos pe hartie s-au inmultit, asa e cand idealurile stau mult timp impreuna in aceeasi oala, se fut si fac copii. Am adaugat atatea lucruri pe lista de "to do" incat ma simt sufocat, dar mai mult decat asta imi ramane in gat nodul amar al neimplinirii.
Nimic.

Niciodata nu m-am putut pune impotriva curentului. Mereu starea de spirit mi-a dictat actiunile, gandurile, vorbele si cuvintele scrise. Momentul de fata reprezinta o fidela reprezentare a starii de fapt de mai sus.
Eu traiesc pentru doua chestii. Iubirea, a carei nevoie este genetic implantata in fiecare, si prietenii. Sunt convins ca nu sunt cel mai bun prieten dupa multe standarde, tocmai pentru ca sunt impotriva standardelor de orice fel. Ah ba nu, sunt salbatic. Dar nu exista situatie in care m-as alege pe mine in detrimentul prietenului meu, cel pentru care m-as arunca in Moskva (sau in cazul nostru, Dambovita cea de toate zilele) de numai mi s-ar cere. Nu am instincte materne, dar imi inchipui ca nu pot fi cu mult diferite fata de ce simt eu fiind legat de maini si de picioare neputand sa ajut pe omul drag mie. Nirvana nu poate fi atinsa decat prin atingerea celor doua idealuri, insa intr-o viata de om m-as putea multumi si cu fericirea celorlalti, atata timp cat am contribuit si eu cu macar cateva secunde la ea.
Exista regrete. Daca as putea sa o traiesc din nou, as face-o altfel. Daca as mai putea da o data sfatul ala, l-as da pe cel bun. Daca as fi in stare, m-as pozitiona strategic la 3 grade longitudine mai in fund de centrala de la Cernobîl, as manca icre de capra timp de o luna si as face surfing subacvatic, astfel incat sa devin super-erou cu jumatate de norma. Voi avea si costum, dar va fi facut de Threadless si nu voi avea chiloti pe deasupra (poate un sutien pe cap, dar suntem inca in negocieri). Nu-mi trebuie decat o putere, oricat de mica, oricat de ciudata, pentru ca mi-ar fi destul sa imi iau prietenii si sa ii duc in Tahiti, sa ii asez pe sezlonguri la marginea marii, sa le ofer un Daquiri, un aparat foto, o carte buna si soare. Seara, in jurul focului, ne-am uita la cateva gagici locale dansand tōʻere, in care ne-am arunca si noi si am rade in miros de fructe marine. Rasaritul n-ar putea fi capturat nici in cuvinte, nici in poze, nimic nu ar putea reda frumusetea care ne-ar urmari pentru tot restul vietii, fiind ca o bomboana pe care o tii sub limba si o sugi din cand in cand sa-ti indulcesti clipa.
Oricum, ar fi bine.
Sau sa ma piste un paianjen, ceva... eu astept.

Si totusi, cine are nevoie de cadouri, brazi, colinde, cozonaci si familie, masa imbelsugata, provizii? Cui ii place sa auda colinde? Pe de alta parte, cui ii place un om care declara sus si tare ca uraste sarbatorile? Mai ales cand simte nevoia sa mentioneze "a, da, stiu ca acum se zice asa ca e la moda, dar eu chiar urasc craciunul". Si totusi asa ai fost crescut, in spirit crestin, ai primit cadouri numai portocale si ciocolata si ai fost infinit mai fericit ca acum. Trebuia sa ai neaparat brad, orice ar fi, a fost tragedie in anul ala in care nu a fost brad in casa, ai vrut sa iei brad din banii tai dar n-ai avut destula tragere de inima. Niciodata nu ai pus la indoiala judecata parinteasca in privinta mancarii de craciun cand erai mic, mereu era un festin gargantuan (?) si se si suparau cand nu mancai tot si de toate. Cand eram mici, toate chestiile astea erau simple.
Apoi a venit varsta adolescentei. La varsta asta cam stiai ca nu exista Mos Craciun, asta a fost o simpla formalitate de indeplinit. N-a fost o tragedie. Inca nu ai inceput sa cumperi tu cadouri pentru altii, in continuare te multumesti sa primesti biscuiti si ciocolata. Nu mai stai acasa de sarbatori, incepi sa colinzi si de la an la an privesti din ce in ce mai mult chestia asta ca pe o afacere si ii storci pe fraieri cat sa-ti ajunga de o sticla de sampanie in noaptea de revelion si maruntis pentru zilele de dupa. Totul a culminat cu anu' ala in care v-ati machiat pe fatza si ati mers prin cartier pictati, au iesit si cateva poze cu dragul de film Kodak, 36 pozitii (regizor eu). In continuare parintii faceau tone de mancare pe care tu nu prea voiai sa le mai mananci, ca ei plecau de acasa si iti ziceau sa mananci din friptura aia, din salata aia, din cacatu ala, din celalalt. Ramanea si s-ar fi si stricat, daca nu ar manca tac'tu de toate.
Ma, si acum esti adult. Esti oficial parte din lantul trofic, esti veriga in circuitul cadourilor in natura (see what i did there?). Si incepi sa umfli pib-ul romaniei, iti faci o lista cu persoanele caruia trebuie sa le cumperi cadouri si te doare sufletul pentru cei care n-au intrat pe lista, si totusi nu prea. In primul an de bani, nici nu stii de unde sa incepi, las ca vine banul, cumpar pentru toti, mama, tata, frate, var, matusa, unchi, bunica, purcel, catel. Ok, purcel n-am avut. Si te iei dupa Silviu care-ti zice ca anu anterior se dadusera prime si iti faci planuri cu o prima fictiva de jumate din salariu. In ziua banetului, observi ca au pus stavilare in calea fluviului micsorandu-i astfel debitul, asa ca tu de fapt iti musti buza, pui un post enervat cu o comparatie nesimtita intre ce laude ai primit de la sefi si un extras de cont in care iti arata fantoma primei (ei, nu chiar) si treci mai departe, iti bagi picioarele in tot si le zici ca n-au fost bani anul asta, dar oricum de 20 de ani familia ta este saraca si nu isi dau cadouri. Ah ba va rog sa ma scuzati, portocale si ciocolata. Si variatiuni.
Urmeaza o parte buna sau o parte rea, depinde care interpreteaza, Mihai sau Octavian. Pentru ca inveti repede din greseli (haha, zice cineva din public) al doilea an deja nu te mai bazezi pe prima, ci pe banii care oricum iti vin, chiar daca nu prea ai muncit tu. Te orientezi mai din timp, iti faci o lista mentala de data asta, ii si intrebi cam ce vor (subtilitatea n-a fost niciodata punctul tau forte). Targuri de cadouri, magazine de electronice, suveniruri, hai sa iau si pentru, hai sa iau si pentru, din pacate sau din feicire (iar) nu sunt eliminati oameni de pe lista din cauza lipsei de fonduri, ci din cauza lipsei de idei. Exact, preferi sa nu le cumperi cadou decat sa le cumperi ceva generic care sa nu insemne nimic si sa nu ii miste macar o molecula afectiva in corp recipientului. Insa unii oameni sunt prea importanti, pur si simplu.
Toata povestea asta avea si un scop. Nu-i asa ca ar fi superb sa lasam totul naibii, sa mergem sa stam la o masa de lemn la marginea nisipului undeva la Marea Neagra, sau pe un ponton la marginea unui lac din Lugano, undeva in Maramures unde nu sunt partii de ski, unde sa stai intr-o casa simpla dar calduroasa, unde sa ne tinem de mana, sa ne uitam cate o ora pe geam la peisaj fara nevoie de cuvinte, undeva sa nu se auda "ce facem de revelion, mergem in club sau facem la cineva acasa", unde sa nu existe notiunea de "trebuie sa fac cadouri" ci mai degraba de "o sa ii ofer un rasarit de soare".
?