Picture
4
Am sa-mi cumpar un tricou cu Metallica, unul cu Iron Maiden, doua cu De Puta Madre si unul cu Gigolo Italiano (daca se mai gasesc). O sa-mi imprim niste mesaje pe alte tricouri: "I'm not a gynecologist, but I'll take a look", "Not tonight ladies, I'm just here to get drunk" si poate "Swallow or it's going in your eye". O sa-mi iau bratara neagra de metalist si adidasi de skate pe care o sa le asortez cu telefon cu mp3. Imi cumpar fluier (pentru club) si ochelari de soare, doua perechi, una de minimalist si alta de fite care sa aiba eventual sigla pe lateral.
Cea mai mare realizare ar fi sa imi las parul sa creasca si sa il coafez emo-style, eventual sa nu-l mai spal si sa ma duc cu toate aceste cadouri in Vama.
ma voi scula la 7 sau 7 jumatate, odihnit, in apartamentul meu cu 1-2 camere. Voi alerga 25-30 de minute intr-un parc gol si curat, voi face un dus relaxant, voi avea un mic dejun cu ceai si croissante sau alte chestii si voi pleca spre munca pe bicicleta, intr-o plimbare lejera de 20-25 de minute. Imi voi cumpara o cafea de la Starbucks-ul de langa, pentru ca vor fi foarte multe si raspandite (am incercat saptamana asta pentru prima data de la SB si am fost inspirat sa aleg o Iced Machiato smth). Ajuns la munca, voi savura cafeaua pana cand imi va veni cheful de munca, care chef nu ma va parasi pana la ora pranzului, cand voi lua binemeritata pauza de masa la un mall din apropiere, pentru ca vor fi mai multe si mai variate, in fiecare zi altul. Alt restaurant, vreau sa zic, preferabil cu specific italienesc, indian, libanez, etc, de-alea testate de Cristi Roman. Voi reveni cu un chef nebun de munca, dar sa nu exageram, va dura maxim doua ore, dupa care imi voi indeplini restul indatoririlor cu stoicism si voi pleca spre bar ca nou. Da, bar. Ma voi duce sa beau o bere sau doua cu prietenii din clasa muncitoare, eventual ma mai duce Daniel acasa cu masina lui (!) din cand in cand.
Odata la cateva zile, imi voi rezerva pauza de pranz pentru o relaxare intr-un bar linistit cu wireless. Voi bea bere light sau ceai, limonada and whatnot, si voi scrie frumos randuri despre ce vreau eu sa scriu. Simt ca o liniste sufleteasca, chiar si numai pentru o ora, e ceea ce imi trebuie sa imi ordonez gandurile.
O data la doua weekenduri imi fac timp sa vad un oras misto, fie el Sibiu, Timisoara, Budapesta sau Istanbul. N-are rost sa stau mai mult, nu vreau sa ma plictisesc. O data pe luna as vrea sa vad marea si cel putin o data pe anotimp sa mergem la munte. O excursie memorabila pe an, in Olanda, Anglia, Danemarca, Japonia (ok, asta poate e un pic nerealist, but still!).
Imaginea despre viitor mai are multe lipsuri. Am impresia ca toata viata mea e o cautare perpetua a unui asemenea asa-zis echilibru utopic. Macar pentru o scurta perioada...
Si nici macar n-am nici un drept. Dar tot o sa mi-o iau de pe suflet, ca e de-a dreptul enervant.
Ca tot omul (sper) infiripez prietenii si le destram. A doua parte se intampla foarte des, dar se intampla inevitabil sa se raceasca o relatie (interumana). Din partea mea, chestia asta se intampla cel mai des din cauza ca nu am timp, adica nu stiu sa mi-l gestionez (nu vreau sa ma pacalesc singur, nu sunt un om important si nici foarte ocupat, doar ca se intampla des sa o ard aiurea).
Pana acum doi ani m-am instalat confortabil intr-o serie de cercuri vicioase. Unele dintre ele legate de persoane pe care le-am refuzat sistematic, dupa care normal ca orice om cu cap n-ar mai fi insistat. Problema e ca nu stiu cum sa ies din aste situatii, pentru ca vreau. Cum sa suni pe cineva sa inviti la o bere, dupa luni/ani? Si apoi ce faci? Tineti legatura, va intalniti din ce in ce mai des? Cum naiba functioneaza chestia astaaaaa?
Exista persoane cu care am fost prieten, dupa care s-a rarit. Persoane care imi citeau blogul. Si nu numai il citeau, erau chiar entuziasmate de el. Deranjant e faptul ca dupa ce am rarit vederile, sau le-am intrerupt total, nu mi-au mai vizitat blogul, ceea ce ma face sa concluzionez ca aprecierile pozitive erau just a bunch of crap si nu voiau decat sa-mi intre in gratii. Si motivul pentru care nu mai trec deloc pe aici e pentru ca vor sa uite/sa ma uite. Nu inteleg de ce ai vrea vreodata sa uiti pe cineva. Oricat de traumatizanta ar fi putut fi cunoasterea unei persoane, ceea ce de cele mai multe ori nu e cazul, de ce ai vrea sa uiti o persoana cu bune si rele, cu propria individualitate, de vreme ce ai fost initial atras de persoana respectiva prin ceva? Si eu sunt profund imperfect, mai mult decat majoritatea, dar imi trece (da, tre s-o lasi asa! si iar te indragesc!) si ajung sa duc dorul celor nemaivazuti de mult, si asa mult as vrea sa strang un om de acolo, unul de dincolo, sa ii adun la un loc si sa se imprieteneasca toti! Vai, ce mi-ar placea!
Se spune ca omul e inteligent, dar masele sunt proaste. Bine, se mai zice si ca viata bate filmul. Din asta ultima eu inteleg ca lucrurile din filme sunt mici copii pe langa posibilitatile din viata reala - cu toate stereotipurile filmelor americane in care multi sunt neincrezatori aka lucrurile nu sunt niciodata ca in filme. Ba sunt, ohooo, si inca cum.
Revenind la mase, probabil zicala nu se aplica decat daca e vorba de mase mari. In atare conditii, ar trebui ca oamenii, individual, ar trebui sa posede o oarecare inteligenta nativa si o ratiune pe care sa o foloseasca atunci cand e nevoie.
Ei bine, eu am ramas masca dupa ce-am vazut un film (mi s-a facut pofta). Intr-o situatie limita, in speta invazie de zombie :D, oamenii se intrec in idiotenii monumentalo-grandioase stupide de prostie si alte pleonasme. Cu risc de spoiler alert, povestesc doar tampeniile facute de asa-zisii supravietuitori.
Pentru inceput, trei paznici ai mallului au crezut ca e mai bine daca nu primesc la etajul pazit de ei pe cativa supravietuitori; intr-un final au acceptat dar i-au inchis, partial ca sa nu fure din mall (!!!). De altfel, neincrederea s-a tot manifestat pe parcursul filmului, aka un idiot bogat care le-a inchis usa celorlalti care incercau sa scape de monstri, un negru care si-a legat sotia gravida de pat fiind infectata, doar ca sa scoata copilul din ea, negru care a ascuns-o de ceilalti si apoi a impuscat o baba care o impuscase pe sotia transformata in zombie. Crazy shit!
Acesti zombie nu atacau caini. Coincidental, ei aveau un caine. Pe un acoperis din apropiere, unde era un magazin de arme, statea un individ blocat care comunica prin scris pe pancarte cu cei de pe mall. Trebuiau sa ii trimita mancare asa ca au coborat un caine cu pachete cu mancare si l-au trimis sa intre in cladirea vecina, printr-o trapa. Din pacate, prin trapa s-au strecurat dupa caine si zombie (!!!!!!!!!!!!$@#%@#$^#$) . Si l-au infectat pe ala.
Prostie monumentala apoi. O tipa de vreo 20 de ani, care se atasase de caine, s-a gandit sa ia camionul si sa se duca dupa caine (omg). Nu stiu cum ajunsese acolo intacta, dar a ajuns. In cladire era deja tipul de pe acoperis, gata infectat. In fine, intr-un mod complet neverosimil au scapat-o pe tipa, care se refugiase intr-o debara.
Nu stiu daca asta a fost cea mai mare idiotenie sau urmatoarea. Cand erau in plin "gettaway" in camioane, un mos pornise o drujba sa omoare niste de-aia. In schimb, s-a dezechilibrat la o curvba si a taiat-o pe una in diagonala. S-a rasturnat masina, bla bla. Culmea, au mai si supravietuit. Si, ma rog, apoi cel bogat si cu nasu pe sus s-a gandit el sa iasa singur, sa incerce sa scape, lasandu-i pe ceilalti acolo raniti.
In rest, filmul n-a fost rau deloc!
It just occured to me. Oare ar fi bine sa citesc blogurile cunoscutilor? Adica, ar trebui sa le citesc blogurile tocmai pentru ca sunt cunoscuti? Pe mine m-a atras de la inceput tocmai ideea asta de necunoscut, o persoana fascinanta pe care o pot descoperi prin intermediul scrisului - asta nu inseamna ca intr-un final ma intalnesc cu persoana respectiva, chiar dimpotriva. Mi se pare ca daca o persoana mi-e suficient de cunoscuta, nu ma poate surprinde cu prea multe chestii in scris, uneori chiar ma plictisesc si bifez articolele doar pentru a nu mai fi unread in GReader. Exceptie notabila e Gelu, caruia nu-i poti ghici gandurile daca il stii pur si simplu din vedere, sau esti coleg, sau, sau... (o exceptie dar nu singura).
Si ramane intrebarea: sa citesc? Ca tot si-a facut frate-miu blog!
Anotimpul in care barbatii runt redusi la instincte animalice si femeile la niste bucati de carne. Sa nu aruncati cu ţâţe in mine, asa e. Perioada in care saunele sunt pe gratis si se numesc autobuze. Perioada in care mergi in mall nu ca sa iti etalezi nush ce haina, ci sa te uiti la decoltee. Anotimpul responsabil de cele mai multe cazuri de reumatism si varicela varice sa moara bibi!, data fiind dezgolirea a 90% din picioarelor de dama. Perioada pentru care fetele pun carne pe oase primavara. Acel moment din an in care gasesti cutii de prezervative in cabinele de proba din Carrefour. Perioada in care bautorii de alte chestii se apuca de cafea, atata timp cat are gheata. Zilele in care nu vrei sa te duci la munca nici MORT. Dar in care te duci.
Zilele trecute, film pe TVR1. Combinatia de film fara publicitate, 15 scris in colt jos si Milla Jovovich batuta mi-a captat atentia. Si am ajuns sa ma uit pe sarite la filmul asta, neputandu-ma desprinde de film in toiul desfasurarii anumitor fire epice.
Kate e o tipa de cartier desteapta. Are o prietena lesbiana, usoare inclinatii, neimportant. Prietenul ei, Big Al, e genul afemeiat pana la capatul lumii, brutal, gelos dus pana la extrem, asta pe langa faptul ca vinde arme. Ea il iubeste, el o iubeste, insa el alege sa isi exprime iubirea intr-un mod inedit: o bate si o terorizeaza intr-un acces de gelozie amenintand ca ii va taia faţa pentru a nu se mai uita nimeni la ea in afara de el. Partea interesanta e ca dupa bataie, ea tot nu accepta sfaturile prietenilor care ii spun sa plece, zicand printre hohote de plans ca il iubeste. Ma rog, filmul devine interesant, dar pe mine m-a marcat faza cu bataia, la care s-a mai adaugat o alta scena in care Kate era pe punctul de a pleca, el se intoarce acasa si o convinge cu forta sa stea, chiar si dupa ce au venit prietenii ei sa o ia.
Bai, deci joaca bine tare de tot fata asta; ceea ce ma duce cu gandul inevitabil la realitate: wtf is up with bad boys? Stim cu totii, noi good guys-ii, ca fomeilor va plac de-astia. Ce nu ne putem inchipui cu toata imaginatia noastra e de ce. In asemenea conditii, ce p^_^ mea va atrage la o bruta afemeiata, fara pic de bun simt, cu prea mult tupeu (a se face distinctia intre tupeu si indrazneala) si periculos? Putem nuanta partea cu "bruta" sau "periculos" dar inevitabil ajungem la genul de om care s-ar da la prietena unuia cu el de fata, si nu pentru ca ar placea-o in mod deosebit, ci pentru ca i se pare tare; genul de individ care e pur si simplu nesimtit. Wtf?
Nu am votat. Pe undeva, imi pare rau. Initial am crezut ca nu pot vota in Bucuresti, avand doar viza de flotant, ceea ce mi se parea si normal. Acum 2 saptamani ne-am vazut fostii colegi si zicea prietena lui Alex ca se voteaza undeva prin Crangasi. Nu se poate, mi-am zis, si am tinut-o asa. Intr-adevar, nu tin la politica si nu cred in promisiunile lor, pentru ca practic numai asta prezinta ei, doar promisiuni si planuri schematizate, umflate, boombastice. In schimb, nu sunt de acord cu absenteismul. Nu te duci pentru ca toti mint. Poate sa fie cel mai adevarat lucru de pe lume, asta nu iti va da dreptul sa protestezi in fata magariilor facute de viitorul primar. Asta e instrumentul democratiei, foloseste-l, tata!
Din start am zis ca nu merg in Galati sa votez, din mult prea multe motive pentru a putea fi enumerate aici, dar in caz de urgenta as fi putut ajunge. Insa nu cred ca s-ar fi meritat drumul si nici nu aveam drept moral, de vreme ce nu locuiesc acolo si nici nu voi reveni in Galati. Mai ramanea Bucurestiul.
Cu siguranta peste 4 ani voi vota, bag mana in foc pentru asta, asta daca nu apare un caz de forta majora. Dar acum chiar am crezut ca nu se voteaza. Pana ieri, duminica turul 2, cand desteptul de sef de camin a trimis un mail foarte interesant, in care ne invita sa mergem la vot la o sectie care "e in Crangasi adanc ascunsa", de parca eram la scoala primara mergand in excursie la muzeu. N-am fost si pentru asta imi pare rau, mai ales ca a iesit doctorul Oprescu cu mainile curate. Daca ar fi fost sa ne luam dupa programele prezentate, probabil Orban statea cel mai bine ca tot avea si experienta in transporturi si oricum toti candidatii au jucat cartea infrastructurii/masini.
Prioritatile, dupa parerea mea, sunt: finalizarea santierelor deschise momentan, inclusiv pasajul suprateran Basarab. In paralel cu orice altceva, trebuie sa se solutioneze problemele de proprietate in care primaria e implicata, adica sa se dea verdicte odata pentru totdeauna in toate procesele de retrocedare in care sunt implicate autoritatile locale. Nu degeaba stagneaza pasajul Basarab... Trebuie decongestionat traficul in Lujerului, Razoare (parca), Grozavesti, Cotroceni (plm!), etc. Cateva zeci de parcari subterane ar reprezenta un inceput bun, doar sa porniti santiere simultan in zone relativ departate ale Bucurestiului, nu sa fie un lant de blocaje din kilometru in kilometru, dupa cum mie imi pare acum Bucurestiul, ca fiind un mare santier.
Neaparat trebuie sa faca ceva sa opreasca expansiunea imobiliara in nord pana cand nu rezolva problemele de infrastructura. Pana mea, nici trotuare nu sunt in Pipera ca lumea!
O ampla, dar ampla! actiune de strangere a tuturor maidanezilor de pe strazi, bagarea lor intr-un lagar undeva in nord (ignorati cuvantul lagar) si castrarea tuturor. Personal, cred ca cei turbati ar trebui sa fie eutanasiati, restul nu stiu sigur... dar avand in vedere ca scuza lor de a nu-i mai tine in adaposturi e ca nu au mancare si spatiu, ce anume rezolvi din toate chestiile astea prin lasarea lor in libertate? Mancare tot nu au. Decat mancarea pe care le-o dau babele care in schimb sunt rasplatite prin a nu fi muscate, spre deosebire de restul populatiei cartierului respectiv... Hmm, poate de fapt babele ar trebui eutanasiate!
Acestea au fost vorbele unui om paralel necoplanar cu infrastructura si administratia publica. But i have friends!
