De foarte multe ori, coincidental (sau nu) de fiecare dată când sunt nervos, olandezii mă calcă pe răbdări cu obiceiurile lor. Un turist nu ar observa astfel de comportamente pentru că e absorbit în lumea lui fantastică; un expat veteran la fel, nu ar fi deranjat de chestiile astea, de vreme ce a avut atâta timp să se obișnuiască. Eu mă situez într-o zonă gri în care ocazional sunt exasperat de cele mai mici detalii, după cum urmează.
De când am început să mai călătoresc între Utrecht și Amsterdam, îmi sar în ochi tot felul de indivizi dezgustători în tren (sau autobuz, am văzut și de-ăștia) care se așează la un metru de tine și încep să mănânce cele mai mirositoare chestii posibile, în același timp hăhăind cu prietenii lui cu gura plină. Oamenii ăștia mă îngrețoșează la maxim, nu știu dacă mai mult pentru că halesc cu nonșalanță sau țipă în gura mare în limba asta spurcată, așezați în diagonală, pentru maximizarea poluării fonice. Și da, limba e spurcată, chiar și după tot timpul asta de chin cu învățatul.
Au niște obiceiuri de igienă personală cel puțin dubioase, în mare măsură legate de podoaba capilară. În mod (ne)surprinzător, femeile au păr superb, partly why I like them so much, dar indivizii, în vorbele nemuritoare ale unei prietene, chelesc de la 27 ani. Obișnuința este de a lăsa părul blond să crească, după care folosesc gel în loc de șampon. Rezultatul e un păr lung, lins și slinos, care-mi face greață când îl privesc. Nici măcar nu trebuie să aibă păr lung, și cei ca mine se gelează la fel, cât încape. Ăștia, calculez eu, sunt tinerii. Doi metri mai încolo vezi olandezii sub 30 de ani cu o gaură în creștetul capului. Și stai și te întrebi: cât de proști sunt ăștia să nu-și dea seama că își strică scalpul cu vaselina asta și își provoacă singuri cheliile? N-au cu cine săracele fete...
Poate n-ați avut vreodată ocazia să treceți pe aici sau să descoperiți bucătăria locală. Mai bine. Aceasta e compusă din variate chestii cu cârnat (nu de-ăla bun, ci o chestie între crenwursti și plastic), varză murată, măr ras și o pastă din nu-știu-ce, toate combinate. Apoi mai e frikandel și kroket - ăsta din urmă e o chestie ca un pane, unde înăuntru poți avea ghinionul (ca mine) să găsești o pastă din cărnuri, precum în imagine. Dacă vouă vi se pare apetisant, chapeau. Am auzit că ar fi tradițional să mănânce și herringi cruzi, sau andive făcute piure (!) amestecate cu alte chestii făcute și ele piure. În spiritul verzii de mai sus. Sunt și chestii care îmi plac, mainly sweets, dar asta o lăsăm pentru altă dată.
Presupunând că vrei să citești, îți dau câteva opțiuni. Pentru anonimii/paraziții/undercoverii de aici, putem să băgam și cu sondaj automat, doamne ferește să trebuiască să scrieți un comentariu.
Acu, nu știu exact ce v-ați dori voi, dar mie-mi vine în minte uneori câte o chestie, ori legată de Olanda ori de chestii random care nu m-au părăsit de când am ajuns aici, cum ar fi micile mele hobby-uri. Întrebarea originală se referea la chestii episodice, adică să fac eu propriul meu serial de posturi pe blog. Mă gândeam la:
- să vă introduc în lumea stand-up comedy prin intermediul celor care-mi plac mie și pe care-i mai descopăr din când în când, în afara celor 10 de care spusesem mai demult. Ăia sunt consacrați, tried and true, dar sunt mulți oameni care sunt amuzanți cu spume dar nu prea îi găsesc în cantități industriale pe youtube, ceea ce într-un fel le mărește valoarea. Aș putea să vă prezint câte unul odată.
- pot să vă povestesc despre cum e la mine la muncă, deși până acum am fost reticent, că cine știe cine/cum traduce și înțelege greșit. Dar să fim serioși, nimeni nu e așa interesat de asta. Pentru un pic de siguranță, p-astea nu le mai advertizez pe facebook, na. Și treaba asta ar fi mai degrabă un fel de mini-serie, mai puțin serial. Și nu văd cât de interesant ar fi. Da' e cu marocani, turci, turcoaice...
- un serial să-l rivalizeze pe Seinfeld ar fi povestea mea despre olandezi, pe care am început-o deja fără să intenționez. Aici e de povestit despre trenuri, blonde (special episode), biking, mâncare (foarte scurt) și multealtechestii. Dracu știe, va trebui să mă ajutați cu sugestii.
- pot să fac cronici de film. Asta chiar pot să fac, chiar dacă nu-mi place. Să vorbesc despre filme, that is. Dar în interesul creșterii bazei de cititori și selling out, fac tot ce e necesar! Promit că or să fie filme bune. You probably never heard of them.
- altceva n-am. Decât să încerc să dezvolt drafturile pe care le am pe telefon incepand de prin 2010 si pana saptamana trecuta, care sunt aproape exclusiv filozofice/existențiale/excesiv de mult despre mine. Eu sugerez să nu, dar voi alegeți.
Și puteți oricând să băgați sugestii, și anonim, și prin porumbei călători (dar pentru asta trebuie adresă).
Btw, check out http://www.rockwerchter.be/en/lineup *wink wink*
7 (șapte) zile petrecute în România, din care 3 în GL, 3 în B.
Egzact. Restul: 13 ore în mijloacele de transport, plus ~9 ore întârziere (nimic n-a ajuns la timp: 1h30, 1h30, 3h, 3h, zbor, tren, tren, zbor). Restul le-am băut.
Unde am băut? 5 baruri și-un club, de la absintherii fițoase cu 10 lei berea până la o bodegă ordinară de cartier unde am băgat mici cu cartofi prăjiți ca porcu - la 11 noaptea.
Ce-am băut? Vreo 300 de rachiu 70º (e mult, credeți-mă), și 10 beri la Galați, vin cât cuprinde și aproape 20 de beri la București. Recoltă cam slabă.
Cu cine-am băut? Cu vreo 20 de oameni dragi (family not included), s-au mai băgat în seamă vreo 10 oameni necunoscuți, ale căror nume nu le știu nici acum.
Cu cine n-am băut.. am textuit. În total 110 mesaje (la fix, sămoarămama), minute nu mai știu câte erau dar vreo oră jumate tot am vorbit (mai mult decât în 6 luni de .nl).
Temperatura medie la exterior: -10º Celsius. Temperatura medie a urechilor mele: -8º. Temperatura în Olanda la întoarcere: -7º Celsius.
Bani consumați în România: voi strâmtora din buci 29 de zile și 17 ore.
Eșecuri notabile: partea cu banii de mai sus; blue balls; am pierdut fesul; am întârziat 3h la întoarcere.
Reușite notabile: am fost în club după un car de ani; am făcut aproape tot ce mi-am propus; vezi la sfârșit; am întârziat DOAR 3h spre București.
La întoarcere: ~80+20 emailuri primite, după 3 zile de lipsă de internet.
Urmează: real life. Până data viitoare, în aprilie.
În altă ordine de idei, nu mai am sechele emoționale.
Recently, am dat testul de treaptă la olandeză pentru nivelul B2, care e al patrulea nivel de proficiency în procesul de învățare a limbii ăsteia încâlcite pe care surprinzător de mulți oameni o abordează și nesurprinzător de mulți o abandonează. Rezultatele vor veni peste 4 săptămâni și oricum n-am să vorbesc despre ele, așa că am face mai bine să vorbim despre drumul până aici.
Demult, într-o zi cu soare, Mihai descăleca pe meleaguri neerlandeze, având cu sine doar o geantă și un rucsac, restul de bagaj fiind emoțional. Începuturile au fost grele pentru el în țara cea rece, plină de blonzi, și până să se dezmeticească se făcuse primăvară acolo unde nu fusese nici iarnă. În timp ce se adapta la trotuarele istorice și bicicletele cu fustă, el lua două pastile de olandeză pe zi sub formă de curs de începători / turiști - pentru genul de oameni care vizitează Țara Blondă în scop de marijuana (că prostituatele e scumpe), ocazional frustrându-se de bunăciunea fetelor raportată la înălțimea lor (nu subsemnatul, ci alții, mai mici). Primăvara a adus casă și viață nouă, așa că a profitat de imbold și a început cursuri pentru începători, care erau un fel de lecții de olandeză pentru turiști permanenți, genul de oameni care n-au nici o intenție să rămână dar încearcă să bifeze chestia asta în carnețelul lor ca să îi ajute să doarmă mai bine noaptea. Nimic de spus depre profesoară, tipa era voluntară dar cu 3 ani de experiență și a făcut față onorabil, dar întreaga experiență putea fi comparată cu o școală fără frecvență pentru oameni care nu erau siguri că vor să facă asta. Still, a fost un început.
Pentru următorul an și ceva, experiența lui cu olandeza s-a concentrat mai întâi pe vara 2010, când cantitatea de timp liber l-a impulsionat să lucreze de unul singur, nu numai olandeză dar multe alte lucruri de care e mândru în continuare; în același timp, munca de hamal l-a ajutat să intre în contact cu familii olandeze și să fie expus la infecția în gât care e limba lor; în perioada asta a început Mihai prima oară să spună că "vorbește un pic de olandeză". Nimic mai fals, dar n-avea de unde să știe cât de puțin cunoaște.
Inevitabil vara cea memorabilă s-a terminat, după cum s-a diminuat și entuziasmul lui pentru viață, sală, muncă și olandeză. Însă cu un ultim efort a pus în mișcare următorul pas, unul uriaș în munca sisifică de învățare a limbii "down under": s-a înscris la cursuri de limbă organizate de stat, alea obligatorii pentru naturalizație. S-a culcat într-o seară și s-a sculat 6 luni mai târziu, când, ce să vezi, i se aprobase aplicația și a început cursurile "serioase" de limbă și litera-n-gură olandeză. Aș putea să spun că de aici totul a fost la vale pentru el, dar aș minți mai rău ca Băsescu (na, asta mi-a mai adus câțiva fani, în curând îmi fac pagină de Facebook).
Cursul de olandeză intermediat de stat, care te duce până la nivelul B1 sau B2, este externalizat către o școală specializată, din fericire pentru Mihai la o școală bună. Prin școală bună se înțelege una cu profesoare competente, cu program intensiv dar accesibil, cu colege de treabă și muncitoare, precum și cu priveliște de excepție pe parcursul lecțiilor zilnice*. Primul grup în care a fost primit a fost de începători, unde s-a făcut remarcat destul de repede ca fiind un ne-începător, datorită activităților enumerate în paragrafele anterioare. 3 luni mai târziu a fost trimis la următorul nivel, al doilea dintr-un total de trei.
Aici a înțeles Mihai ce înseamnă umilința, atunci când 20 de femei îl întrec în materie de dexteritate cu limba de limbă, unde a descoperit că el nu poate să vorbească cum trebuie și că are lipsuri enorme. Tot aici a aflat că are probleme mari cu memoria (rezolvate 6 luni mai târziu cu pastile, hopefully) și cu concentrarea și autoritatea. Dar până și muntele cedează dacă e lovit destul de mult de apă, în consecință și Mihai a început să se modeleze după fluxul conversației și s-a adaptat la noile condiții, înscriindu-se în programul de taalcoach-ing, unde un olandez voluntar se împerechează cu fiecare persoană dornică de învățat limba. De aici anti-eroul nostru a realizat că totul se realizează prin multă muncă și nu poți să stai că sugativa în cerneală ca să absorbi tot, trebuie să pui la muncă osul, somnul, creioanele, memoria și corzile vocale.
Currently, Mihai este pe drumul cel bun, completând mai mult de 80% din obligatoriul de un an din cursul sus-numit de olandeză; din punct de vedere al obiectivelor, are de promovat cele 4 teste de limbă amintite în prolog, după care nimic nu-l mai leagă de glie. Restul de muncă este voluntar și probabil cel mai anevoios, dar se simte în stare și dornic să continue lupta cu moștenirea latină și logica anglo-saxonă, în încercarea de a agăța, în sfârșit, o gagică blondă cu de-alea mari.
*fine bitchez every-fuckin-where
În Olanda, ca în toată lumea, vremea devine din ce în ce mai blândă pe an ce trece. Asta nu a împiedicat un front de aer rece să monopolizeze spațiul aerian dutchlandez în urmă cu doi ani, când și-a dat întâlnire cu niscaiva molecule de H2O și au făcut sex, ejaculând pe o țară întreagă cu niște fulgușori juniori, prin comparație cu ce se întâmplă în România an de an. Și-a fulguit ce-a fulguit până când lumea avea nevoie să zboare în țările de origine, moment în care s-a instaurat haosul.
Olanda, se știe, e o țară virgină, așa că n-a știut să se descurce când a fost agresată sexual de cei doi devianți de mai sus, așa că s-a dat peste cap. Cei 200 proprietari de mașini și-au lăsat vehiculele acasă în ziua aia, așa că pe străzi era pustiu. În stațiile de autobuz, panourile scriau ceva în chinezește (pe atunci nu înțelegeam) dar n-avea rost să aștepți autobuzul, că nu venea. Asta în timp ce pe stradă zăpada era la fel de mare ca și cantitatea de sare pe care românii o pun, în medie, în ciorbă. Suspectez că orașul Utrecht nu are utilaje de deszăpezire, doar un grup de polonezi cu fărașe și mături alergând prin oraș.
Trenuri, zici? Alea care merg pe șine și nu ar trebui să fie afectate de zăpezi? Cred că sunt făcute din plastilină, altfel nu-mi explic de ce, într-o țară cu mii de plecări zilnic, panoul din Utrecht arăta 5 trenuri, și alea întârziate. Nu se știe exact ce traume a suferit Thomas în copilărie, poate a fost bătut cu zăpadă prea tare, dar a rămas marcat și refuza să se urnească din loc, se pare. Pentru mine toată tevatura cu trenurile a fost amuzantă, pentru că eu nu mergeam nicăieri. Într-un final, când călătorii s-au sardinizat în singurul tren care mergea spre Schipol, am aruncat o privire mândră și aproape că făceam tumbe de bucurie (in my mind) că nu sunt în tren, pentru că urăsc stresul când vine vorba de călătorie.
Aproape că nu mai trebuie să menționez (dar trebuie să umplu postul) că avioanele nu prea decolau nici ele. Secolul 21, suntem specia dominantă pe planetă dar nu putem să facem un amărât de avion să zboare după ce-a nins? Dar ce vorbești Mihai, tu nu ai luat nici mașină, nici tren nici avion, de ce te plângi? Ehehe, dracii moșului, eu luam bicicleta, dar vedeți voi, pe-atunci nu știam să merg prea bine, și drumurile înghețate nu sunt un mediu prea prietenos pentru a învăța să biciclesti. Am avut mult noroc și n-am căzut în cap, dar e extrem de enervant să mergi cu 1 km/h de frica de-a nu te face de râs și de vânătăi.
Toate aceste lucruri se pot întâmpla iar, dacă nemernicul de deasupra (ăl de sus) decide să o scuture mai mult decât de obicei. În concluzie, dragi membri ai juriului, fac apel la dumneavoastră să nu vă mai îndreptați dorințele către ninsori abundente, aveți inimă și gândiți-vă la oamenii care ar muri de frig în timp ce voi beți ciocolăți calde după o bătaie cu bulgări. Îmi odihnesc cazul.
Am promis să public retrospectiva mea cinematografică și am întârziat puțin. Totuși mi-am făcut temele și am deja o listă, destul de scurtă din păcate, cu filme pe care le-aș recomanda necondiționat. Poate știți că eu am o problemă cu a vorbi și a scrie despre filme, pentru că o recenzie cu cel mai mic spoiler îmi provoacă o tristețe nespusă - mor câte puțin de fiecare dată - și filmul nu mai are același farmec. Dacă cineva îmi cere recomandări de filme, nu pot să îi propun nimic mai prejos decât the very best, pentru că așa nu mă simt vinovat, dacă nu i-a plăcut e vina lui! Așa că mă întorc mereu la lista mea de 10 și 9, pentru că sunt inginer și lucrez cel mai bine cu numere.
În 2011 nu am adăugat prea multe filme pe lista asta, pentru că de la an la an devin mai cinic și mai critic cu filmele, chiar împotriva dorinței mele. Dar pentru distracția dumneavoastră o să fac niște giumbușlucuri aici, să nu ziceți că nu primiți destul pentru cât plătiți. Cât despre filmele în sine, am două categorii care nu se exclud, ci mai degrabă se influențează una pe alta.
Cele mai bune filme văzute de mine în 2011, strict calendaristic, le aveți mai jos:
Ca să înțelegeți despre ce vorbeam, iată cele mai bune filme din 2011 pe care le-am văzut:
În continuare, am onoarea să vă prezint câștigătorii la fiecare categorie în parte pentru anul cinematografic 2011, un an bunicel în rol de rampă de lansare pentru 2012, sfârșitul și apogeul (Dark Knight Rises, Avengers, Hobbit).
La categoria "Cu mâna pe inimă", nominalizații sunt:
Beginners - o cititoare fanatică a sugerat că m-am identificat cu personajul principal, care nu poate să mențină o *beep* (no spoiler alert), titularul neagă toate acuzațiile.
Drive - am avut norocul să câștig bilete la un screening în avans, cu pre- și after-party cu mult whiskey gratis. Dacă filmul n-ar fi fost absolut superb poate m-aș fi simțit prost că n-am avut cu cine să beau. Seara a fost salvată.
50/50 - pentru un film care se laudă că tratează un subiect greu cu mult umor, trebuie să recunosc că m-am emoționat cel mai tare la el, aproape că am plâns - dar am dat vina pe o muscă și mi-am flexat bicepșii, să nu mă dau de gol.
Submarine - e posibil ca eu să am o slăbiciune pentru filme cu adolescenți, mai ales când sunt atât de sincere și originale. Fără sclipici și fără să exagereze nici o clipă.
Warrior - e mai bun decât The Fighter și, în mod incredibil, nu poți să ghicești sfârșitul!
N-am inima să aleg un câștigător (hei, unde plecați? stați că mai am, nu vă duceeeți!) dar pot să spun că am fost la Drive încă o dată în cinema și am revăzut Submarine și Warrior pe bucăți, acasă. Aș mai da bani pentru fiecare din ele.
La categoria: "Close, but no cigar", menționez:
Restless - e surprinzător (și greșit) dacă spun că se aseamănă foarte mult cu 50/50, dar nu mă pot abține să nu văd asemănările între cele două. Atenție, sunt filme complet diferite, reacțiile pentru acesta sunt amestecate.
The Ides of March - recunosc că m-au influențat și părerile altora *sigh*, plus că în lista listelor se află Drive și nu e loc de doi Ryan Goslings unul lângă altul, universul ar imploda! Dar filmul a fost foarte pe placul meu, în sensul că e dur și distractiv. Și Paul Giamatti!
The Guard - singurul motiv pentru care nu e în lista de mai sus e că mi-am impus să aibă doar 5. Dar îl aveți aici și n-aveți nici o scuză să nu-l vedeți.
Win Win - jur că Paul Giamatti parcă își dă doctoratul în astfel de roluri de care, în mod surprinzător, nu te plictisești niciodată. Poate pentru că e absolut superb. Ați văzut Barney's Version? La Win Win plângi mai puțin (deci e mai bun).
Rango - mie nu mi-au plăcut Toy Story-urile. Adică nu sunt nebun după ele, nu le ridic în slăvi ca tot restul internetului. Wall-E, Up, ele sunt genul meu de animație de arătat copiilor și nepoților. Rango e acolo sus.
Dar stai! Ce se aude? Vreți filme distractive la care să pompați popcorn în vene și să vă îmbăiați în Cola? Avem și de-astea! Cu ce să vă servesc? Cu:
Mission Impossible: Ghost Protocol - la care să vă holbați indeciși când la Paula Patton *sssssssss*, Jeremy Renner (viitorul Tom Cruise) sau vechiul Tom Cruise, mirându-vă cât de cool e scientologul ăsta de care toată lumea face mișto?
Puss in Boots - un film făcut din bucăți de chicoteli legate de un sos de *awwwww*, fără scenariu dar al naibii să fiu dacă nu e amuzant?
Real Steel - unde testosteronul e trecut pe lista de actori și îmbracă un costum de oțel?
Fright Night - cel mai distractiv film cu vampiri pe care l-am văzut de muuuult, unde, după cum zicea o recenzie *ptiu*, Colin Farrell se distrează de nebunie cu rolul de vampir?
Friends with Benefits - ok, ăsta e oarecum distractiv, dar din cele două filme cu fuck buddies de anul ăsta, iese detașat pe primul loc. Plus că dacă îl pui lângă alte epave, devine brusc foarte enjoyable.
Midnight in Paris - despre care repet obsesiv că probabil e mult mai bun dar nu știu eu cine sunt toate personajele alea. Ai nevoie de cunoștințe literare destul de vaste (sau nu, tot te vei distra).
Rio - cea mai bună animație cu păsări pe care am văzut-o vreodată!
Attack the Block - a refreshing take on an overused subject. Cam așa ar zice un critic.
*Disclaimer: recomandarea acestor filme nu poate fi imputată titularului de blog. Acesta nu își asumă responsabilitatea în cazul în care calitatea scenariului sau abundența de stereotipuri cauzează îndobitocire sau spargerea de capilare pe creier.
Ca și cuvânt de încheiere, sunt convins că știți să folosiți Google pentru a descoperi care sunt cele mai apreciate filme din an și cele care primesc multă dragoste la festivaluri și premii, dintre care menționăm Globurile de Aur. Din filmele de acolo, multe încă nu au apărut așa că nu le-am putut vedea, mai puțin The Tree of Life și Melancholia, pentru care nu am nici o scuză. N-am să le mai menționez, vom vedea cu toții dacă am făcut o greșeală la Globuri și Oscaruri, peste câteva săptămâni.
Vizionare plăcută!
Asta îmi doresc de la noul an. Asta și încă vreo câteva lucruri. Dulce, dulce-acrișoară răzbunare, pe care mi-o imaginez mereu înainte sau în loc de culcare. Cam o dată pe lună am niște momente de clarviziune (discutabil, ar putea fi foarte bine și încețoșări ale rațiunii) în care îmi imaginez foarte viu cum înfăptuiesc dulce crimă verbală împotriva celor care m-au refuzat.
Ele, căci despre asta era vorba și va fi mereu, fac parte dintr-un grup ilustru de fete sau femei (îmi păstrez dubiile) care mi-au cucerit inima într-un anumit moment și m-au transformat într-o cârpă fără nici un fel de gândire rațională, pradă hormonilor (nu mă refer la ăia sexuali) și imaginației paranoice care m-a mâncat pe dinăuntru, într-un glorios total de patru (4) ocazii.
Spun asta pentru că m-am trezit aseară, surfând printre aceste ciume bubonice ale amintirilor mele (plastic, nu?), că lucrurile nu stau așa de rău pe cât credeam. Pe când eu mă consideram un ratat emoțional și un rejectat majoritar de către sexul opus, iată că numerele mă contrazic și îmi oarecum ridică moralul (nu prea, dar hai) indicându-mi că doar aceste patru muieri, care dintr-o dată au devenit 5 (cinci) pentru că mi-am adus aminte de încă una, mi-au luat inima figurativă și au trecut-o prin mașina de tocat cu scopul de a o prăji și a o mânca alături de spaghete al olio e aglio, doar ca să o cace mai târziu în buda unui alt mascul cu care tocmai au făcut sex, mascul mai puțin arătos, mai scund și mai conformist decât mine.
Dar revenind, în cadrul imaginii de ansamblu, cinci este totuși un număr scăzut, fără să considerăm acele amorezări adolescentine care m-au mâncat aproape în aceeași măsură pe dinăuntru, dar în privința cărora n-am făcut niciodată nimic concret. Din nou apelez la cărțile aurii contemporane care sunt listele de Facebook pentru a descoperi care sunt aceste persoane, care, n-o să vă vină să credeți, dar nu sunt aceleași de pe lista cu femei pe care aș fi vrut să le fut (această listă este mai degrabă o serie de enciclopedii). Susnumitele infatuări pubertine sunt - aleluia - în număr de trei! (dacă am șters pe cineva de pe Facebook, nu mai există, acea persoană nu s-a născut)(pe bune, nu mai țin minte)
V-am purtat ca într-un rollercoaster printr-o sumedenie de păsărici fără să înțelegeți nimic, dar trebuie să realizați că asta are un efect terapeutic. Simpla singurătate a făcut minuni pentru mine, mi-a permis să reflectez la tâmpeniile spuse și nespuse, terapia prin blog e doar un adaos pentru a-mi limpezi mintea și a-mi exorciza nu demonii, că nu sunt chiar așa teatral, dar niște chestii de-astea mai mici. Și conversațiile pe care le port în mintea-mi atunci când nu dorm nu sunt tocmai răzbunări, sunt mai degrabă utopii conversaționale - reprezintă pentru mine ceea ce ar ieși dacă Linklater ar fi făcut Before Sunset ca un thriller cu două personaje mult prea cinice (mă mai gândesc la comparația asta). În cap îmi rulează două benzi simultan, una din ele merge pe un fir în care eu cer explicații pentru comportamentul absolut idiotic pe care femeia/fata l-a avut, în același timp evidențiind toate erorile situaționale în care ne-am îngropat și admițând partea mea de vină fără să-mi cer scuze, apoi continuând cu niște cuvinte extrem de dure care să exprime fără voal ceea ce simt eu chiar și după luni/ani de la evenimentele cu pricina, ca să fie clar cât de puternic au influențat un biet muritor care a intrat în calea lor și cât de lipsit de speranță și plin de cinism m-au făcut. Al doilea fir are menirea de-a tempera pe primul, spunându-mi împăcat că sunt foarte puține șanse să mă mai întâlnesc cu persoana respectivă vreodată. Apoi mă mai învinovățesc puțin pentru greșelile făcute și poate adorm, cu un gust amar.
Cel mai mult urăsc să fiu ignorat. Și după atâta timp tot nu înțeleg de ce.
Nimeni nu vrea sa citeasca aberatii pseudo-filosofice despre viata de dincolo sau detaliile unei vieti plictisitoare impartita intre o teza de licenta si o un examen de limba aproape imposibila. Asa ca va prezint un numar de compilatii de filme, realizate de tot felul de oameni din toate partile lumii, ca sa vedeti ca Hollywood are trecere peste tot. Poate o sa va povestesc si eu despre preferatele mele anul asta, doar in scris din pacate (sau fericire).
Daca reveniti pe 21-22, voi mai adauga o retrospectiva din Olanda. Enjoy!
Edit 2h mai tarziu: inca unul, destul de prost editat dar cu muzica misto tare.
EDIT:
0. Ignorance - continue life as nothing has changed. Walk around bare-headed, no gloves, ass wet from the bike seat. Occasionally drink refrigerated wine by yourself.
1. Awareness - lose control of larynx while witnessing your voice turn into the sexiest shit ever for bitchez. Do a lot of talking and accept beers in pubs. Next day go to the gym and return by bike, all sweaty.
2. Indignation - wake up one morning with a very sore throat and severe coughing and sneezing. Curse Zeus for not letting you stay in phase 1. Dust off the boiler, put socks on. Reluctantly decline participation in weekly football game. Sleep through snow, then wake up and bike some more to the city to buy medicine.
3. Acceptance - get into the rhythm of pills and teas and fruit and shit; maintain awesomeness and do some long overdue and efficient work in preparation for thesis. Keep drinking tea and prepare for next day when must wake up early and work the tongue (literally).
(?) 2. Indignation - not be able to sleep for lack of pause between sneezes. Cannot concentrate on sleep or not concentrate on anything with a sneeze lurking every two minutes. Still persist in keeping eyes closed and body on bed. Curse gods, blow nose with no long-term effect, take a piss, keep trying.
(!) 3. Acceptance - get up determined to put an end to said fit of sneezing, begin new toilet paper roll, make new tea, eat cookies. Google 'how to stop sneezing', discover marginally useful things. Get used to idea that sleep will not happen and browse the internet. Discover quality content and have a good time. Wonder if waking up in the morning is achievable. Wonder if sleep is achievable in the first place.
4. Revival - ????
