Mama lor de vânzători ambulanţi!
Un cetăţean respectabil care se întâmplă să fiu eu încerca să achite o vizită la dentist. Normal, recepţionera nu are bani să-mi dea rest. Eu am şi cerut banii în avans că să am să le plătesc şi ei nu catadicsesc să facă nici cel mai mic efort să uşureze viaţa ambelor părţi. Normal, eu trebuie să mă duc să schimb, dar să las rucscacul acolo, şi asta după o lungă perioadă de gândire, nu cumva vrea să fugă fără să plătească 20 de lei, golanul.
Pentru 6 bancnote amărâte cu suma de 100 lei a trebuit să mă milogesc la trei chioşcuri de cartier din spatele blocurilor gri din Militari. Eram la concurenţă cu trei puşti impielitati care voiau şi ei să schimbe 50 lei.
Cred că ştim amândoi că ai bani să-mi schimbi. Dar pe tine te doare în cur de problema mea, îţi urmăreşti interesul, de parcă e chioşcul lu' tac-tu. Oare dacă aş fi fost la fel de mârlan ca tine şi aş fi cumpărat o gumă cu 100 de lei era mai bine? Oare ai fi refuzat să mă serveşti? Mai mai că te-aş înţelege dacă nu aş şti că e ATÂT de simplu să faci rost de bani schimbaţi, te tragi atâta pe cur cu mărunţii tăi!
A trebuit să merg până după Gorjului ca să scot bani de la un bancomat. Trebuie să recunosc că apreciez mai mult hypermarketurile şi a lor plată prin card şi îmi va face deosebită plăcere să fac asta dacă voi locui în ţări mai vestice.

Şi dacă tot m-am enervat, să le zic de diabet şi celor de la magazinul din spatele P7. Cei mai mulţi vânzători sunt femei şi cele mai multe din vânzătoarele femei te privesc cu scârbă şi îţi dau restul în acelaşi spirit. O chestie extrem de simplă, dar pentru care îmi vine să îi izbesc cu capul de tejghea. Această tejghea e netedă şi lucioasă. Vânzătoarea îţi pune un număr de monede, de obicei de 10 bani, dacă nu îi e prea scârbă să îţi dea rest (pt că uneori îţi oferă bomboane sau îţi cere ţie mărunt că ea n-are) . Aceşti bani îi pune pe tejghea. Ar putea foarte frumos să ţi-i aşeze în mână, dar alege să îi pună jos, de unde tu te chinui să le ridici, fiind dificil ca naiba. Şi eu mă simt de căcat încercând să iau monede de 10 bani câte una, mai ales dacă e coadă. Deşi sunt banii mei. Maică-mea zicea demult, când lucra la un chioşc, că e frumos să laşi măruntul acolo, îl poate folosi omul ca să-şi cumpere un bilet până acasă. Dar pe vremea aia era mai multă sărăcie. Şi pentru că era maica-mea, era şi mai multă sărăcie.
E un singur bărbat care vinde şi omul e şi politicos şi îţi mai şi oferă rest ŞI bon direct în mână. Ar fi drăguţ dacă cei mai mulţi vânzători nu ţi-ar fute ziua iremediabil şi sistematic, încă mai sper.

-I don't accept lack of trust. Trust me, or I won't want to have anything to do with you.
Be calm, don't get agitated, I don't like Sprite. Chances are, if you're like me, we're not going to like each other, so don't be like me.
-I'm very curious, too curious, I'm an information freak, not in the sense of public knowledge, technicalities, the news or stuff like that. I want to know about YOU, what you did, why you did it and with who. Sometimes it hurts.
-Be completely sincere. Obviously, people don't like the truth, the whole truth and some other stuff on the side, but what you may probably not know is that people actually refuse to be sincere, refuse to divulge opinions if they consider it won't do them any good, also most people reject the truth about themselves. They also don't want to know your opinion of them, they'd rather assume you're an ignorant and don't know what you're talking about, so what would be the point in listening to you? I am sincere, I just don't do it most of the time because people are offended by it, the truth is never graceful. I can take it though, I got tired of games.
-Don't just bring up my blog and stuff I wrote there, it confuses me and I don't know what to say. We can discuss it fine if we take it into account from the beginning. This is one of my stragest traits, I can't talk about some stuff out of the blue, but I will, gladly even, if I'm at least a bit prepared for what's coming.
-The problem with girls is that they talk about all these different things and it puts guys in a bad spotlight, making them a lot less interesting, that's why I hang out with girls a lot. If you're a girl, don't get jealous, that's just stupid. If you're a guy, diversify yourself, dude, read a book!
I like taking photos, I don't like being taken pictures of, I reaaaally like girls, I can't stand girly or feminine games. I like blogs, but don't talk about blogging, man, you already write about it, why debate it orally? Talk about punani or smth. I like money, I hate borrowing, I gladly lend. I'm happy for others, not for me. Please just accept these things.
-You don't want to be dealing with me in the morning on weekdays. We'd be better off not sleeping, it saves the trouble. Sleeping is overrated, anyways.
-If you're some snotty little bitch (male or female) who can't conceive sleeping on the ground, on the beach, in a tent, in a car, if you've been raised in Bucharest, if you think this city belongs to you, if you like complaining about your life being dramatic and not doing a goddamn thing about it, if you need help and all you do is stretch out your hand while sitting on your ass, if you're filthy and disgusting and don't seem to notice a difference or you like yourself just the way you are, if you get drunk and start yelling under windows not giving a fuck that it's 3 a.m., if you don't have a reasonable sense of humour, there's a big chance I want to smash your head open with a fucking rock.
I'm sorry if you don't get everything that I find funny. I'm not perfect either, there are a lot of inside jokes I don't get, but I've been surfing the net, reading stuff, listening to audio and watching video of comedy, so I'm pretty sure that I can enjoy most jokes that run around, even if they're sick, twisted, anti-religious, racist, sexist, dry, observational humour, sketches, improv, dirty, x-rated. I just don't like monotony, that's all. Like I said, I'm sorry if you're narrow-minded (more than me, that is). I'll try to help you but you need to open up.
-I'm sorry, I am superficial too. Nobody's perfect, but if you don't at least try to improve your physical appearance, you are, in fact, the least interesting person on earth to me. Especially if you're fat and grouchy.

I hate you. I hate my bed, I hate my desk, it's full of stuff I'm dying to throw out but can't. I hate the food that I eat, whatever it is it's not good enough, it's never good enough, I hate my feet which can't seem to get any warmer, I hate my mouth, my nose, the dust all around.
I can't stand my computer with all these bookmarks, I want a new one or maybe I wanna just run away from it not having to check my mail every day. I want to sleep without hating myself about it, not wondering why I overslept when there's so much work to be done (since I'm not doing it anyway). I hate the pills, I have tons of meds, medicinal bottles, bandages and adhesive tape and no place to put them. I hate the fact that I drank more than 2L of carbonated drinks yesterday and I still have some left, which I'm sure I won't throw out.
Don't you just hate the weather outside? I do. I have to go out and make myself useful since I haven't been to work today and my boss is probably mad. Shit! I just started sneezing, I hate it when that happens, I feel freaking handicapped.
Right now I hate Facebook, Metropotam, Google, Twitter, Titan Bakery, the Bucharest map, me sleeping and me not sleeping, which I'm doing right now, all this paper that I'm collecting in order to be recycled, Alexandra, my feet are annoying me! should I just set them on fire? and just look at what i just filmed, don't you just hate it?

Eu recunosc că sunt complet pe lângă, cel puţin în ultimele luni în care mi-am lăsat corpul amanet şi m-am plimbat cu gândul pe unde tu nici nu gândeşti. M-am dat cu internetul prin Facebook, pă blog, pe hipopotami urbani, m-am încălţat cu pagini de facultăţi, în fiecare dimineaţă mă spălam pe ochi cu google reader, nevoile zilnice mi-au fost înlocuite de yahoo mail (no1) şi google mail (no2). Ce telefon? Messenger! Ce ieşit la film? Torrente! Concerte? Vh1.

E ciudat să nu-ţi poţi stăpâni propriul corp. Pentru că suntem în România, se subînţelege că ăia de la amanet nici n-au avut grijă de el, l-au umplut de praf, au uitat să-l bărbierească, ba chiar i-au şi tăiat nişte chestii de care mi-e ruşine să pomenesc. L-am luat la o tură aseară, la verificarea lunară, să văd dacă-i mai merg rotiţele, încheieturile, etc şi s-a strantit un pic la piciorul drept.

Ar trebui să am şi-un scop, presupun. Scopul e să mă pun pe întrebări, şi anume ce-ar fi dacă aş reveni din vacanţă să abuzez de corpul ăsta, dacă tot mai am garanţie câteva zeci de ani pe el? Cum ar fi să închid calculatorul seara, să nu mai las torrentele deschise? Cum ar fi să nu-mi verific mailul în fiecare zi, să-mi şterg bookmarkurile din Firefox? Dacă n-aş mai vizita bloguri, Metropotam n-ar mai avea parte de critica mea constructivă (hehe), oau! ar cădea tavanul peste mine dacă n-aş mai citi ştirile de câteva ori pe zi, imediat cum apar? Dacă n-aş intra pe Facebook, n-aş face teste, n-aş mai comenta cu unul sau cu altul, n-aş mai publica pe blog? Aş îndrăzni să spun că nu mai intru pe messenger, dar mi-e teamă că am să putrezesc până o să se intereseze cineva de mine (în afară de vreo 2 persoane). "Teamă" e un cuvânt prea dur, înţelegeţi voi.

Cum ar fi dacă nici unul din voi n-ar mai avea nici o altă legătură cu mine? Toate sforile astea virtuale s-ar rupe dintr-o dată. Recunosc, s-ar putea să-mi pierd echilibrul la început, nu-mi pasă, dar voi? Şi voi aveţi fel şi fel de parâme care vă ţin în loc, împotriva curenţilor. Ce-o să faceţi? O să vă vedeţi de treabă, normal.

Sigur se găseşte măcar unul printre voi care să citească sau să fi citit Curvette. Dacă aţi avut vreodată iluzia că citiţi povestirile unei prostituate de lux şi aţi avut foarte puţine dubii în legătură cu veridicitatea ("O vai dar cum! E atât de convingător!") aruncaţi un ochi la ce poate face cineva care (zic eu) şi-a propus sî îi demonstreze lui Curvette cât de simplu e să oferi iluzia respectivă.
Vampette.

Mai întâi a fost începutul zilei ratat, fără antibioticele de dimineaţă, fără sculat devreme mers la muncă. Asta ar fi fost oricum problematic pentru că de la 5 la 7 sunt doar 2 ore.
A urmat apa caldă din Regie care e mai rece ca apa rece.
Apoi au fost prea puţin satisfăcătoarele replici Mihai <-> Dodo - vorbesc de parcă ne cunoaştem; totuşi miştourile între două persoane miştocare ar trebui să fie mişto. Mă rog, Facebook e la un click distanţă, în curând lumea se va trata de dependenţă.
Apoi am aflat ce altceva e la un click distanţă. "Feed a Child with a Click". Grup pe Facebook. Deci înţelegi? Acum văd legătura cosmică între grup şi "Can you vibrate as much as a sex toy?". Închipuie-ţi câţi copii din Africa aş fi salvat cu toate acele clickuri...

Uneori îţi vine să iei tot şi să pleci. Nu în Vest, acolo e haosul mai mare. Dar parcă ai bate deşertul mongolian sau continentul australian... doar aşa, să scapi de oameni şi toată prefăcătoria asta.

Mi s-a părut o potriveală aproape cosmică faptul că am citit cartea în perioada în care mă aflu şi felul în care s-a sincronizat cu mai multe discuţii revelatoare. Nu vorbesc despre partea cu sinuciderea, deşi asta e premisa cărţii.
Nu-mi place să citesc recenzii de cărţi sau filme şi mi se pare nedrept să o fac eu, pentru că aşa îţi formezi inevitabil păreri, cunoscute mai degrabă cu numele de prejudecăţi. O să încerc să fiu mistic şi să nu eşuez lamentabil în treaba asta.

Cu ocazia asta fac şi o comparaţie cu De veghe în lanul de secară care m-a enervat la început. Mi se părea că nu e posibil ca o carte aşa bună în cunoştinţa comună (common knowledge) să aibă un vocabular aşa... repetitiv. Când am citit Turnul sinucigaşilor, care e şi prima mea carte citită de Hornby, totul a curs extrem de firesc, chestie care nu mi se întâmplă decât în cazul a vreo 2-3 autori. Singurul motiv pentru care mi-a luat mai mult timp să o termin este faptul că uneori chiar este deprimantă şi eu n-am avut foarte multe motive de bucurie în ultima vreme, cu notabile excepţii.

Mai mult decât orice, cartea asta mi-a oferit două aspecte contradictorii care totuşi coexistă bine mersi pe parcursul a 300 de pagini. Pe de o parte, înţelegi cât de primitive sunt cuvintele şi limbajul în totalitatea lui, încât te miri că au fost momente în viaţa ta când nu ai fost înţeles greşit - şi nici alea nu sunt sigure. Dumnezeule, totul e atât de confuz, diferenţa e atât de mare între ce spunem şi ce gândim de fapt, şi nu numai femeile fac asta, încât ţi-e scârbă de prefăcătoria în care trăim toţi; mie cel puţin mi-a dat idei de a pleca naibii în lume, unde măcar n-am pretenţia de a fi priceput de cineva şi neînţelegerile ar fi acceptate ca ceva normal. Plus că diferenţa asta între aparenţa şi esenţa a ceea ce comunicăm noi de cele mai multe ori este neintenţionată, măcar de-ar putea fi pusă pe seama rău-voinţei. Mda, ce-i drept, din carte aş putea spune că la femei e mai accentuată tendinţa, dar asta e doar o părere.

Pe de altă parte, pe măsură ce evenimentele se desfăşurau (unfolding), autorul, sau mai bine zis personajele (sau mai bine zis autorul?) m-au lăsat cu gura căscată de acurateţea exprimării gândurilor. N-am pretenţia de a lua cartea ca pe un adevăr universal, dar mi-ar plăcea să cred că până şi cele mai superficiale personaje au o esenţă şi nişte trăiri interioare care nu au nici o legătură cu tâmpeniile superficiale pe care le vezi la suprafaţă. Şi sunt atât de frapante încât m-am regăsit câte puţin în fiecare. Dacă oamenii ar putea comunica prin telepatie, 90% din problemele omenirii ar fi rezolvate.

Diferenţa între astea două puncte de vedere era tocmai faptul că în dialog, în relaţia cu alţi oameni, suntem cu toţii handicapaţi când vrem să exprimăm şi altceva în afară de "pasează-mi sarea, te rog" pe când un pic de introspecţie face minuni. Dacă eşti pus în situaţia personajelor eşti oarecum forţat să stai să te gândeşti ce vrei tu de fapt, ce ai fi vrut să zici cu adevărat şi care îţi sunt intenţiile, spre deosebire de ce arăţi altora. Chestia asta mi-ar fi părut mult mai superficială dacă nu aş fi avut chiar eu, după cum ziceam, discuţiile revelatoare de care am pomenit mai sus urmate de momente de introspecţie care pentru mine au rezultat într-o concluzie mai ciudată: ca să mă fac înţeles, trebuie să iau o pauză de la tot şi toate şi să scriu ce vreau şi ce simt, fiind inspirat de carte. Ai spune că fiecare personaj şi-a aşternut pe hârtie cele mai intime gânduri, nefiind capabil să şi le exprime verbal.

Nici nu-mi dau seama dacă şi cât am deviat de la subiect, eu am încercat să nu. Concluzia este că această carte trebuie citită când îţi vine să-ţi iei lumea în cap, ori mie mi se întâmplă prea des. Însă nu o citi pentru că ţi-am spus-o eu, citeşte-o dacă vrei cu adevărat sau de curiozitate, nu pentru mine.