-Trebuie sa incepem cu small talk, nu?

-Sigur, tu prima.

-Ai frati sau surori?

-Da... am. Un frate care are... (ma schimonosesc intr-un mod interesant, prefacandu-ma ca fac calcule) 21 de ani.

-Ai facut acum calcul? Nu stii pe dinafara?

-Nu, de ce as sti pe dinafara? La fel si cu parintii. Imi place sa calculez, mai ales daca o fac repede. Opt minus unu, 7, deci 47, opt minus sase, 3, deci 43. Simplu. Nu tin minte nimic decat daca vreau sau ... decat daca vreau, atat. Cand eram mic absorbeam tot. Informatiile ma bombardau si eu eram un burete, asimilam tot.

-Am depasit oleaca nivelul de small talk, de altfel...

-Ok, revenim la conversatia de salon. Chiar daca suntem intr-un pub. Ce zodie ziceai ca esti? De fapt, nu conteaza, nu prea cred in zodii. Cred doar in zodia mea si in cei care o poarta. Ah, de fapt, taurii sunt destul de e.. (prelungesc cuvantul in mod caraghios) lllllocventi in comportament - scuze, nu stiu de ce, uneori zabovesc asupra cuvintelor de parca inca sunt in procesul de invatare al limbii. Mi se intampla din ce in ce mai des, din pacate - bine, nu destul de des incat sa ma ingrijorez - dar ma trezesc lungind ca prostul cuvintele, pentru ca partea din creier care ar trebui sa le proceseze intelesul se blocheaza, parca e acoperita cu o ... folie izolatoare fonic, eu strig la el si el nimic, ma lasa cu o singura litera. Dar nu-mi fac prea multe griji, in clasa a 11-a profa de romana, Laila Chitic (cred ca era cu i, nu y, altfel ar fi fost copil din flori, si nu parea prea hippie de felul ei), ei, profa asta ne-a zis la un moment dat in ora ca i se pare uneori ca intelesurile eludeaza cuvintele, ca se trezeste uneori rostind cuvinte care nu au intelesuri pe moment. Si era o profa destul de tare, deci daca i se intampla ei eu nu-mi fac griji.

-Da, dar (chicoteste amuzata, pe jumatate ironica, o suvita rosie ii acopera un ochi, arunc o privire fugara la buzele ei care ma innebuneau chiar si din poze si mi le musc scurt pe ale mele) ... stii... discutia aia marunta! Esti un pic ciudatel, dar nu-i nicaieri ca acasa, daca nici la noi Moldova nu-i nebuna, atunci n-am cu ce ma lauda!

-Hmm :) (pauza de zece secunde, zambim amandoi). Tie ce-ti place?

-Ce-mi place ce? In ce domeniu?

-Pai.. si asta e un test, nu? Depinde cum raspunzi, daca dai un raspuns instinctual stiu ce-ti place mai mult si mai mult, e ceea ce iti vine mai intai in minte. De exemplu, mie imi place sa stau. Imi place sa stau si sa ma gandesc. Imi plac discutiile unu la unu, intr-un bar, pub, etc. Imi plac filmele si muzica - asta ca sa le bifez de pe lista. Imi place sa fiu echilibrat si sa am scopuri. Imi place sa am ce nu am, dar aici e un cerc vicios, mereu vreau ce nu am si ce vreau cu siguranta nu am, dar cautarea lor e placuta. Are sens ce zic?

-Pf :) gandesti prea mult!

-Mda, stiu.

Sa zicem ca o sa devin putred de bogat si ca imi voi permite tot ce se poate cumpara cu bani, intocmai ca Gigi Becali (in tonul discutiei de alaltaieri despre influenta nefasta a primului oier al tarii in randul tinerei generatii cu educatie putina sau deloc). Sa fim seriosi, nu sunt decat un lenes care se zbate in zadar sa-si depaseasca conditia. In concluzie, as angaja oameni sa faca diverse treburi pentru mine. Dar de care?

Asistent personal. Ei bine, eu sunt un om mai milos din fire. Deplang indelung soarta celor care au de suferit in urma interactiunilor cataclismice cu universul interior care este eu. Pe scurt, dau batai de cap. Cu siguranta as incerca sa imi iau un astfel de masochist in subordine, avertizandu-l in prealabil asupra tuturor pericolelor de la locul de munca, de altfel acestea ar fi incluse si in potentialul contract, unde va fi specificat "pot include, dar nu se rezuma la", dupa care voi adauga apoteotic dar verbal: se poate manifesta si sub forma de 'sindromul Naomi Campbell'. Think it through. Dar gasirea unui om care ma poate face sa fiu mai eficient, mai punctual, mai mai si mai mai ar fi cu siguranta un succes in cartea vietii (ciorna).

As cauta mult si bine un medic. Unul destul de generalist incat sa ma trateze si pentru mancarimi acolo jos, si pentru indigestii sau pneumonie, dar nu atat de generalist incat sa poata diagnostica doar raceala. Unu care sa fie exceptional de bun si pe care sa nu-l intereseze politica. Si o asistenta pe masura, una de-aia (4:20).

Un sofer e musai. Atat cat urasc eu masinile si soferii la modul general, mi-as lua un om care stie ce face care sa-mi conduca masina(ile?) in za weekends, pentru ca in timpul saptamanii as merge cu elicopterul.

Za butler. Baiatul asta e cam destul de clar nefolositor, deci probabil ca l-as lua doar daca ar fi tanar, femeie, sani naturali si destul de mari sau macar fund apetisant. Si m-as abtine.

O camerista e musai. Asta trebuie sa faca luna in casa, sa-mi faca paturile, sa nu comenteze la articole de vestimentatie intima aruncate pe ici pe colo si sa stie ca strap-on-urile nu se pun in acelasi sertar cu lubrifiantii (what?).

Febletea mea ar fi un bucatar. E chiar pacat ca barbatii stiu sa gateasca mai bine decat femeile, intr-un fel o bucatareasa sefa ar fi ideala, dar nu pot avea deplina incredere in indemanarea culinara a unei femei comparativ cu un barbat. Eh, si l-as pune eu pe omu asta sa ma invete. In continuare el ar gati la festinuri, mese principale, nunti, parastasu', orgii si divorturi. Dar micul dejun, prajiturile si salatele de fructe le-as face eu, sub supervizarea lui.

Stilist. Atat.

Aho, aho, prieten bun… Care stai pe mess acum… I-a opreste-te din scris… Si-asculta ce-am de zis… Chiar de esti cu DND… BE RIGHT BACK sau BRB… Sper sa nu imi dai ignore… Ca iti spun un plugusor… N-am intrat sa te stresez… Am intrat sa iti urez… La Multi Ani si fericire… Liste de id-uri pline!…… SARBATORI FERICITE!!

Ce-i drept, am cunoscut niste oameni interesanti. Am facut cate ceva, o noapte memorabila la mare, o noapte memorabila in oras, cateva momente placute, culmea, la tigara, niste zburat cu avionul si, singura realizare, am dat un examen de certificare si l-am luat. Romaneste.
In rest, nu am realizat absolut nimic. Ni-mic. Tot ce am urmarit sa ajung nu am ajuns, tot ce mi-am dorit sa am a ramas departe, persoana iubita este la ani lumina departare, in alta galaxie, sau poate ca m-am departat eu asa mult ca nu mai vad bine. Sunt un mare ratat, am zero idealuri atinse, la care se adauga un numar mare cu minus in fata la rubrica "Da-o-n bara pan-la vara" si iese ceva absurd, pe scara multimii Z. Toate chestiile alea care stau scrise frumos pe hartie s-au inmultit, asa e cand idealurile stau mult timp impreuna in aceeasi oala, se fut si fac copii. Am adaugat atatea lucruri pe lista de "to do" incat ma simt sufocat, dar mai mult decat asta imi ramane in gat nodul amar al neimplinirii.
Nimic.

Niciodata nu m-am putut pune impotriva curentului. Mereu starea de spirit mi-a dictat actiunile, gandurile, vorbele si cuvintele scrise. Momentul de fata reprezinta o fidela reprezentare a starii de fapt de mai sus.
Eu traiesc pentru doua chestii. Iubirea, a carei nevoie este genetic implantata in fiecare, si prietenii. Sunt convins ca nu sunt cel mai bun prieten dupa multe standarde, tocmai pentru ca sunt impotriva standardelor de orice fel. Ah ba nu, sunt salbatic. Dar nu exista situatie in care m-as alege pe mine in detrimentul prietenului meu, cel pentru care m-as arunca in Moskva (sau in cazul nostru, Dambovita cea de toate zilele) de numai mi s-ar cere. Nu am instincte materne, dar imi inchipui ca nu pot fi cu mult diferite fata de ce simt eu fiind legat de maini si de picioare neputand sa ajut pe omul drag mie. Nirvana nu poate fi atinsa decat prin atingerea celor doua idealuri, insa intr-o viata de om m-as putea multumi si cu fericirea celorlalti, atata timp cat am contribuit si eu cu macar cateva secunde la ea.
Exista regrete. Daca as putea sa o traiesc din nou, as face-o altfel. Daca as mai putea da o data sfatul ala, l-as da pe cel bun. Daca as fi in stare, m-as pozitiona strategic la 3 grade longitudine mai in fund de centrala de la Cernobîl, as manca icre de capra timp de o luna si as face surfing subacvatic, astfel incat sa devin super-erou cu jumatate de norma. Voi avea si costum, dar va fi facut de Threadless si nu voi avea chiloti pe deasupra (poate un sutien pe cap, dar suntem inca in negocieri). Nu-mi trebuie decat o putere, oricat de mica, oricat de ciudata, pentru ca mi-ar fi destul sa imi iau prietenii si sa ii duc in Tahiti, sa ii asez pe sezlonguri la marginea marii, sa le ofer un Daquiri, un aparat foto, o carte buna si soare. Seara, in jurul focului, ne-am uita la cateva gagici locale dansand tōʻere, in care ne-am arunca si noi si am rade in miros de fructe marine. Rasaritul n-ar putea fi capturat nici in cuvinte, nici in poze, nimic nu ar putea reda frumusetea care ne-ar urmari pentru tot restul vietii, fiind ca o bomboana pe care o tii sub limba si o sugi din cand in cand sa-ti indulcesti clipa.
Oricum, ar fi bine.
Sau sa ma piste un paianjen, ceva... eu astept.

Si totusi, cine are nevoie de cadouri, brazi, colinde, cozonaci si familie, masa imbelsugata, provizii? Cui ii place sa auda colinde? Pe de alta parte, cui ii place un om care declara sus si tare ca uraste sarbatorile? Mai ales cand simte nevoia sa mentioneze "a, da, stiu ca acum se zice asa ca e la moda, dar eu chiar urasc craciunul". Si totusi asa ai fost crescut, in spirit crestin, ai primit cadouri numai portocale si ciocolata si ai fost infinit mai fericit ca acum. Trebuia sa ai neaparat brad, orice ar fi, a fost tragedie in anul ala in care nu a fost brad in casa, ai vrut sa iei brad din banii tai dar n-ai avut destula tragere de inima. Niciodata nu ai pus la indoiala judecata parinteasca in privinta mancarii de craciun cand erai mic, mereu era un festin gargantuan (?) si se si suparau cand nu mancai tot si de toate. Cand eram mici, toate chestiile astea erau simple.
Apoi a venit varsta adolescentei. La varsta asta cam stiai ca nu exista Mos Craciun, asta a fost o simpla formalitate de indeplinit. N-a fost o tragedie. Inca nu ai inceput sa cumperi tu cadouri pentru altii, in continuare te multumesti sa primesti biscuiti si ciocolata. Nu mai stai acasa de sarbatori, incepi sa colinzi si de la an la an privesti din ce in ce mai mult chestia asta ca pe o afacere si ii storci pe fraieri cat sa-ti ajunga de o sticla de sampanie in noaptea de revelion si maruntis pentru zilele de dupa. Totul a culminat cu anu' ala in care v-ati machiat pe fatza si ati mers prin cartier pictati, au iesit si cateva poze cu dragul de film Kodak, 36 pozitii (regizor eu). In continuare parintii faceau tone de mancare pe care tu nu prea voiai sa le mai mananci, ca ei plecau de acasa si iti ziceau sa mananci din friptura aia, din salata aia, din cacatu ala, din celalalt. Ramanea si s-ar fi si stricat, daca nu ar manca tac'tu de toate.
Ma, si acum esti adult. Esti oficial parte din lantul trofic, esti veriga in circuitul cadourilor in natura (see what i did there?). Si incepi sa umfli pib-ul romaniei, iti faci o lista cu persoanele caruia trebuie sa le cumperi cadouri si te doare sufletul pentru cei care n-au intrat pe lista, si totusi nu prea. In primul an de bani, nici nu stii de unde sa incepi, las ca vine banul, cumpar pentru toti, mama, tata, frate, var, matusa, unchi, bunica, purcel, catel. Ok, purcel n-am avut. Si te iei dupa Silviu care-ti zice ca anu anterior se dadusera prime si iti faci planuri cu o prima fictiva de jumate din salariu. In ziua banetului, observi ca au pus stavilare in calea fluviului micsorandu-i astfel debitul, asa ca tu de fapt iti musti buza, pui un post enervat cu o comparatie nesimtita intre ce laude ai primit de la sefi si un extras de cont in care iti arata fantoma primei (ei, nu chiar) si treci mai departe, iti bagi picioarele in tot si le zici ca n-au fost bani anul asta, dar oricum de 20 de ani familia ta este saraca si nu isi dau cadouri. Ah ba va rog sa ma scuzati, portocale si ciocolata. Si variatiuni.
Urmeaza o parte buna sau o parte rea, depinde care interpreteaza, Mihai sau Octavian. Pentru ca inveti repede din greseli (haha, zice cineva din public) al doilea an deja nu te mai bazezi pe prima, ci pe banii care oricum iti vin, chiar daca nu prea ai muncit tu. Te orientezi mai din timp, iti faci o lista mentala de data asta, ii si intrebi cam ce vor (subtilitatea n-a fost niciodata punctul tau forte). Targuri de cadouri, magazine de electronice, suveniruri, hai sa iau si pentru, hai sa iau si pentru, din pacate sau din feicire (iar) nu sunt eliminati oameni de pe lista din cauza lipsei de fonduri, ci din cauza lipsei de idei. Exact, preferi sa nu le cumperi cadou decat sa le cumperi ceva generic care sa nu insemne nimic si sa nu ii miste macar o molecula afectiva in corp recipientului. Insa unii oameni sunt prea importanti, pur si simplu.
Toata povestea asta avea si un scop. Nu-i asa ca ar fi superb sa lasam totul naibii, sa mergem sa stam la o masa de lemn la marginea nisipului undeva la Marea Neagra, sau pe un ponton la marginea unui lac din Lugano, undeva in Maramures unde nu sunt partii de ski, unde sa stai intr-o casa simpla dar calduroasa, unde sa ne tinem de mana, sa ne uitam cate o ora pe geam la peisaj fara nevoie de cuvinte, undeva sa nu se auda "ce facem de revelion, mergem in club sau facem la cineva acasa", unde sa nu existe notiunea de "trebuie sa fac cadouri" ci mai degraba de "o sa ii ofer un rasarit de soare".
?

Săgetător
Daca pana acum ti-ai facut de cap la job, a venit momentul sa te potolesti pentru ca esti luat in vizor. Ai mare grija astazi la tonul si reactiile tale pentru ca te pot baga in mari necazuri cu sefii.

Nu am putut sa nu observ splendida previziune care ma paste. Se aude acolo sus? :D

"Grow a large beard", I said. And she cheered, not surprisingly.

Prima data a fost tipic adolescentin. Aparatul de ras mi-a fost facut cadou de parinti. Tata chiar s-a oferit sa ma ajute, insa l-am multumit cerandu-i niste indicatii si atat. Poate s-a intamplat prea devreme, aveam 15-16 ani. Nu era barba si mustata in adevaratul sens al cuvantului, dar fiind brunet nu mai puteam rezista, voiam sa vad cum e sa ma luminez la faţă (la propriu). Oricum, a doua zi Sorin nici n-a observat (colegul de banca).
Si am inceput sa ma barbieresc. La inceput era un joc de om matur al unui copil. Acum ca nu mai sunt copil (ca varsta, vreau sa zic) a devenit un calvar. Ciclul dureaza in jur de 5-6 zile si sfarsitul lui necesita mereu pregatire spirituala.
Am incercat Gillette Mach 3, a fost ok, barbieritul propriu-zis nu era cine stie ce. Apoi s-a complicat treaba, pe masura ce inaintam in varsta barba crestea din ce in ce mai repede si mai aspra. Anumite persoane pot depune marturie legata de asprimea obrazului meu. A intervenit si after shave-ul, de vreme ce secolul 21 dicteaza nevoia de barbati sofisticati, bine ingrijiti si in alelasi timp macho. Si totusi, orice as folosi, alcool, balsam, dupa-ras-ul nu functioneaza si basta. Am parte de suferinte saptamanale, timp de o zi. Adunate, ai putea spune ca e un fel de echivalent al menstruatiei, de vreme ce sunt si mai morocanos si nici nu suport sa fiu atins (cel putin nu pe fatza :D).
Odinioara, cand eram mic si citeam diverse reviste Bravo Playboy care intre timp s-au prostit, ma uitam amuzat la diversele pseudonime evident disperate care voiau sa stie ba una, ba alta, intrecandu-se in naivitati (in mare sexuale, dar cine sunt eu sa judec, si eu caut pe net) la rubrica de raspunsuri la intrebari. Lucrurile s-au mai schimbat si daca nu reusesc sa scap de problema curenta si nici un dermatolog nu m-ar putea ajuta (daca apuc sa ajung la medic) probabil voi scrie o scrisoare falsa, foarte dezinteresata, foarte wanna-seem-cool, de vreme ce totul pare de bun simţ, elevat, sofisticat, pana si intrebarile din rubrica "Stiinta de a fi barbat" (sau "Afla-tot", nu mi-am dat seama inca), ei bine o scrisoare legata de problema mea catre Esquire!
Refuz sa cred ca nu poate fi rezolvata. Stiu ca nu are rost sa intreb cititorii, oricum publicul e in majoritate feminin (nu prin alegere, ci hazardos [?]).

Este binecunoscut faptul ca barbatii devin "bine" odata cu inaintarea in varsta. Unul din exemple este George Clooney, preferatul meu (masculin, nu actoricesc). Corpul de invidiat, experienta si cunostintele capatate ma vor recomanda ca pe o partida buna, asta ca sa nu mai vorbim de succes si partea financiara. Problema e ca acum sunt mai predispus unor relatii serioase decat la varsta de 35-45 de ani, luand in considerare ca mariajul nu e o optiune pentru mine.
La toate aceste argumente se adauga cel suprem, ilustrat cel mai bine aici.


Rationamentul este simplu. Tu, femeia, la varsta aceea, vei avea sâni fleoşcăiţi, solduri largite, copii si un caiet impresionant de retete de bucate transcrise in vremurile timpurii ale casniciei in care te-ai afundat nestiind ca vei deveni din ce in ce mai nefe(ricita). In situatia respectiva tu, odinioara fata superba si cu priza la public, nu vei mai avea cautare nici la barbatul slinos care sta pe canapea cu Bucegi la PET in stanga sau, daca ai noroc, whiskey. De ce? Din motivele sus numite, plus faptul ca acest barbat, a carui amintire de cand era tanar si viguros o iubesti, ei bine acest barbat cunoaste totul legat de corpul tau si este plictisit de moarte. Casnicia e moartea libidoului.
Pe de alta parte, Eu voi fi aratos (tocmai pentru ca nu sunt casatorit), relativ bogat, voi calatori si cu siguranta voi avea siguranta de sine si linistea sufleteasca necesara care imi lipsesc partial acum. Eu voi agata fete cu jumatate din varsta mea si voi avea partide de sex nebun cu cate doua pustoaice care vor iesi, ce-i drept, foarte sifonate dupa episodul "the man of their lives" deoarece toata lumea le va eticheta ca fiind curve. Un barbat in varsta nu prezinta neincredere prin asocierea cu fete mult mai tinere, dimpotriva, toti il vor admira (mai putin femeile sus-mentionate, ajunse aproape de menopauza si amarui).
In concluzie, la superba varsta de care va bucurati ar trebui sa petreceti jumatate din timp intre cearsafuri, cu mine. Nu se merita sa alergati dupa barbati in varsta, va vor va trata ca pe copii si veti fi "thrashy". Nu are sens nici sa asteptati pana cand, asemenea vinurilor de Bordeaux, voi deveni o licoare pretioasa de savurat in momentele intime. Acum e momentul.

De cateva zile ma urmareste o muzica ciudata. Din cand in cand mi se pare ca se aude, abia perceptibil, un ritm in surdina. Il aud pentru cateva secunde si e asa inceata incat nu sunt sigur de gen, dar as paria pe latino si lounge daca ar fi ultima mana de joc.

Azi (n.b. ieri) a fost inlocuita cu o durere surda in moalele capului, acompaniata instrumental de toate gandurile negre din ziua de ajun. Sau poate ca a renuntat la cariera solo si si-a facut formatie.

Sunt curios ce-o sa dea maine peste mine. mereu se intampla ceva deosebit maine, de ziua lui Spiridon.