Frigul
Răcoarea îmi face bine. Mă coafează, cum s-ar zice. Îmi place de numa. Printre puţinele momente în care mă simt cu adevărat viu sunt cele în care temperatura mă forţează să fiu vioi; poate e neobişnuit, dar mintea îmi născoceşte sperante şi vise cu o usurinţă de invidiat. Planuri, gânduri, chef de tot si orice, aş pune ţara la cale în mers pe străzile Bucureştiului.
Deasupra stratului superficial de piele de găină, sub părul zburlit, între urechile fără simţire clocotesc, sângele se înghesuie prin vene şi un întreg univers se naşte.
Mai ţii minte faza cu taxiul? Eu am luat-o pe jos. Ah, ce m-ai enervat atunci! De ce trebuie să se uite lumea urât la mine când merg despuiat, când merg în tricou şi hanorac deasupra? Oricât le-aş explica, nu vor să înţeleagă.
Pentru început o ard în tricou. Am mers vreo două săptămâni aşa, după care m-am recunoscut înfrânt de convenţiile sociale şi m-am îmbrăcat - nu pentru că mi-ar fi fost frig, ci pentru că se uită lumea urât la mine. În hanorac o duc de atunci încontinuu. Am rezistat ce-am rezistat până am recunoscut că mi-e cam frig şi îmi degeră oasele. De o săptămână îmi caut geacă prin magazine fără succes, dar am înşelat frigul cu un alt rând de haine sub hanorac. Ingenios, aş putea spune. One way of sticking it to "the man".
Rămâne de văzut dacă va fi a treia iarnă în care nu deţin haină groasă sau voi ceda presiunii sumelor uriaşe de bani aruncate în direcţia mea şi îmi voi face un statut de om respectabil şi o garderobă pe măsură.
Pentru cine credea că închiriatul camerei pentru o oră pe zi e o glumă, ei bine, suck it! (deci it, nu...) Dacă mă enervaţi mult, jur că mă duc noaptea la 1 în poli şi dansez de nebun într-un colţ întunecat!
