M-am.
Am fost sa imi iau pachetul de la maxi-taxi. Din masina au coborat doi tipi negri care l-au intrebat pe sofer cum se ajunge in "trein station". Nu prea vorbeau nici engleza foarte bine si pareau confuzi. M-am bagat in seama, eu si o fata care lua si ea pachetul. Am ramas sa vorbesc eu mai mult cu ei si incercam sa gesticulez, dar am vazut ca nu ajuta si le-am zis: Follow me. Trebuia sa le arat cum sa o ia prin spatele IDM si sa ajunga la Basarab si de acolo la Gara de Nord. Ii duc spre trecerea aia din spate, si tipa astepta acolo. "Bine ca veniti si voi in directia asta, ca eu n-am mai fost niciodata pe aici". In fine, un pic de small-talk, ea trebuia sa ajunga pe Grivitei, tipii de culoare (sau negrii, na) trebuiau sa ajunga in Gara de Nord (aveau o ruda care locuia acolo?!).
Atunci, eu in prostia mea o intreb pe tipa: Poti sa le arati drumul cand ajungeti in Basarab, nu? "Da, sigur". Si am plecat in sens opus. Peste 10 secunde m-a traznit, dar nu mai aveam ce face. Nu stiu cum s-a simtit fata cand am luat-o in sens opus, sper sa nu ma urasca pentru restul vietii. Am luat-o incet dupa ei, la o distanta acceptabila sa vad daca se intampla ceva (eu la binele ei ma gandeam, nu la al lor) si dupa ce i-am urmarit cu privirea vreo 50 de metri m-am intors, ca erau aproape ajunsi in Basarab. Daca o mai vad vreodata la pachet o sa imi cer scuze, desi nu stiu daca mai foloseste la ceva.
Am de luat cadouri pentru 3 persoane. Nu am cumparat inca pentru nici unul, asa bine organizat sunt. Nu degeaba ma apuca toate bolile pe fond nervos, ca sunt prost si apoi imi fac sange rau pe cat de idiot sunt. Am batut azi iar toata Unirea si tot nimic, imaginatia mea bogata e canci cand vine vorba de cadouri. Care stie despre ce e vorba sa se abtina.
Sunt ingrozit de cele doua cuvinte. Pentru mine nu prea au legatura cu sentimentul in sine (asta daca exista). Cred ca l-am folosit o data sau de doua ori in viata mea, una din ele pe blog cand am scris despre parintii mei, si am avut fiori (in sensul rau al cuvantului) o zi - si acum cand scriu asta ma simt nepotrivit. Probabil cine zice ca am o problema nu se inseala prea tare.
Ok, cred ca ar trebui sa fiu sincer si sa spun ca in desele discutii purtate cu mine l-am folosit de multe ori. Persoana destinatara insa nu a apucat sa auda niciodata. Daca aceste doua cuvinte sunt o exprimare conforma cu un sentiment superb, atunci da, vreau sa le pot folosi fara nici o jena, vreau sa urc pe masa si sa strig ca O iubesc. Sentimentele reprimate nu folosesc la nimic, orice fel ar fi, dar cred ca presiunea sociala e prea mare, discutand in general si, de ce nu, despre iubire. La modul general nu poti da glas unor pareri sincere, unor antipatii, fobii, ciudatenii, pentru ca societatea te-ar respinge. Daca vorbim de iubire, numai incearca! vei regreta amarnic; toata lumea o cauta, insa toti se tem de ea. Spune-i ca o iubesti si cel mai probabil n-o vei mai vedea niciodata. E aceeasi presiune sociala creata artificial, parerea mea, exercitata de opinia generalizata cum ca e un sentiment sacru, mult prea intens, dead-on serious, "nu te juca cu cuvintele pentru ca nu vreau sa fiu ranita", etc. Poate chiar te iubesc, de unde stii tu ce e in mintea mea? (se iubeste cu capul, nu cu inima, totul e in cap).
Dar nu! nu ai voie. E tabu. Trebuie sa joci teatrul pe care il joaca toata lumea, trebuie sa pari nepasator, semidistant, interesat dar cool, apoi iubaret dar sa-i dai spatiu, sa te dezvalui cate putin, destul cat sa nu fii in dezavantaj - pentru ca, nu-i asa, totul e un joc stupid de-a soarecele si pisica. Si dupa o lunga sau medie perioada de tatonare si incercari nereusite va legati, mental si spiritual. Abia apoi ii poti spune chestia asta.
Eu vreau sa ii spun prin privire. Vreau sa se scoata cuvantul din dictionar. Chiar e o greseala sa exprimi sentimentul printr-un cuvant. Vreau sa ma uit la ea si sa nu se intrebe ce-o fi in mintea mea, atata timp cat este ea acolo - restul nu conteaza. Vreau ca amandoi sa debitam nimicuri si sa stim.
acesta nu e un text romantic sau siropos. chiar am investit multa ratiune in el, chiar daca l-am scris dintr-o rasuflare.
Adica, ce vreau sa zic e ca am dormit doua nopti in ei. Doua nopti din care una n-am dormit. Simbolic, semnifica sfarsitul unei ere, practic inseamna ca s-a terminat semestrul. Coincidental, e aceeasi zi in care iar ma culc la 5, in care m-a pupat Diana, ziua in care am strans o gramada de bani prin colecta si in care am adormit pe cineva cu povestile mele. Ca intotdeauna, sunt curajos la ora asta si imi fac mai multe planuri bune decat la orice alta ora, in consecinta iau decizia de a ma rupe de tot ce ma tine inapoi sau ma blocheaza in trecut. Imi pare rau pentru oamenii aia (pentru ca totul se raporteaza la oameni).
O sa joc la loto si nimic nu ma poate opri. Ultimele 3 extrageri au adus 12-le zilei mele de nastere in prim plan. Din toti oamenii intrebati (stiti voi, v-am cerut un numar de la 1 la 49) majoritatea, daca nu ma insel, si-au dat ziua de nastere. Romanul e prea putin superstitios. Si bucata de caine dintre sinele de tramvai din Crangasi inca mai e acolo. Restul corpului a fost strans. Voi nu stiti, dar toate astea se leaga. Totul e legat, ca si alaturarea mistica a 3 zile de nastere in decurs de 2 zile.
N-am cearsafuri la pat, dar n-am nici femeie. In schimb, am pastile de memorie si o rezistenta sporita la somn. Bine ca n-am dat mai mult pe lampa de la Ikea, ca nu prea o folosesc. Acum ca am redevenit pasare de noapte, vreau sa fiu iar cuminte si pensionar. Numai ca acum esti si tu pensionara, na!
A reinceput Nip Tuck si e genial. O sa va povestesc odata si odata. Sa-mi aduceti aminte sa va povestesc si cum a fost la evaluare la munca. Fu funny.
Detin Nurofen, Nurofen forte, niste paracetamol pe undeva, dar nu mai stiu pe unde... apoi vine artileria grea.
Rhinxyl, picaturi nazale.
Ampicilina, capsule.
Ambroxol, comprimate pentru uz oral.
Hexoraletten N, 20 de pastile de supt!
Nimesulid, 10 comprimate.
Diprosalic, solutie cutanata.
Ducray Kertyol S, sampon.
Imi scade cotatia la bursa daca mai zic mult chestii de-astea. Si-asa publicul nu mai cumpara...
I'm just saying...
Draga tu,
Sa stii ca sunt foarte dezamagit de tine. Daca vrei sa stii (dar probabil cunosti deja) am vrut ieri sa iti scriu suparat, cu injuraturi chiar. Nu stiu ce era in mintea mea sa-ti fi trimis asa ceva. Azi sunt mai calm si vad inutilitatea cuvintelor urate. Am sa-ti insir frumos toate deceptiile mele si tu sa faci cu ele ce crezi de cuviinta.
Stiu ca din cauza ta mi se intampla toate. Si bune si rele. Cele bune le iau mai mereu ca atare, si pentru asta imi pare uneori rau, dar ce-as putea sa fac sa imi arat aprecierea pentru ele? sa le traiesc mai intens? Sa binecuvantez darul oferit? Parca jucam teatru. Totul e o compensatie pentru ceva (cauza si efect, pentru ca totusi jucam dupa niste reguli) si deci lucrurile bune au o cauza, ori intrinseca adica beyond my reach, ori extrinseca, adica din alte parti. Nu mai stiu ce voiam sa zic, dar poti sa iti imaginezi mai departe. Oricum vorbeam despre dezamagiri. Hai sa.
De ce ma vad nevoit sa imi imping limitele peste ceea ce pot in momentul de fata? Inteleg ca poate cresc in valoare, dar nu vreau ca schimbarea sa aiba loc brusc, sa ma epuizeze fizic, psihic si emotional. De ce nu te gandesti tu, daca esti asa destept (nu da!), sa imi faci tranzitia mai lina? Eu nu vreau sa am parte de nopti nedormite decat benevol. Nu mi-a placut sa nu pot manca o zi intreaga. Imi recunosc vina de a fi irosit 2+2 zile fara sa lucrez, dar ai vazut si tu circumstantele (da, stiu ca mereu imi acord circumstante atenuante). Mie mi se par scuze destul de bune. Nu eu i-am primit pe oamenii aia si nu mi-a stat in putere sa ii trimit acasa. Nu e vina mea ca a nins ca naiba si ca au inghetat tevile si nu am avut caldura si am inghetat si eu. Uite ce m-ai facut sa fac: concediu medical.
(Baaa, tocmai mi-a scapat o injuratura! Adica sa nu apuc sa ies si eu in oras cu asemenea companie selecta?! Esti nesimtit, pe cuvantul meu. O sansa la un an jumate si nu pot sa profit de ea. Pentru asta te tin minte.)
Cel mai mult ma oftic ca ma faci sa iau mereu, dar absolut mereu, decizia neinspirata. La ce bun sa ti le insir...
Uite, pentru paragraful urmator am sa fac un efort deosebit si o sa ti-l dedic in mod special. Rubrica: "de ce?".
De ce eu a trebuit sa imi dezvolt miopia si a lui Ionut a regresat de la sine? Prin ce mister astral s-a intamplat asta? De ce ma bombardezi acum cu toate, dar absolut toate cacaturile posibile (nu, nu insist sa imi arati ca se poate mai rau) in loc sa le intinzi si tu uniform pe toata durata vietii? De ce nu am avut curaj sa ii spun ca o iubesc atunci cand trebuia, acum multi ani? De ce sunt mult mai multi oameni saraci care nu merita sa fie saraci decat bogati care merita sa fie bogati? De ce nu purtam ochelarii in liceu, ca sa fi vazut mai bine atunci cand a contat si au trecut 4 ani din viata fara sa ne cunoastem? De ce imi induc singur starea asta in care nu pot sa vorbesc macar cu un prieten, sa ii spun ca-mi e dor, ca vreau sa ne vedem, sa lasam certurile deoparte, sa-l/o strang in brate? De ce m-ai facut asa incapatanat si pe alocuri salbatic? De ce ma simt vinovat pentru toate prostiile care graviteaza in jurul meu fara sa ma atinga, de parca le-as fi creat eu? De ce ma faci sa ma simt vinovat pentru orice nu este calea aia cea mai dreapta/abrupta (nu exista doar doua carari, sa stii, sunt o infinitate, din care una e cea mai grea si una cea mai usoara) ? De ce, in egoismul meu, ma pregatesc sa te intreb de ce nu m-ai norocit cu prieteni care mai si dau, nu numai cer (sau mai bine zis mai multi, sa-mi fie si mie mai usor)? De ce am ajuns sa cunosc asa multi oameni dificili, altii plictisitori si altii prea cuminti (poate pentru ca sunt si eu asa?) ? De ce nu ma dezintegrez la cat de imprastiat am ajuns?
Si in momentul asta cred ca nu mai am nimic de zis. Oricum stii ce as putea spune. Dar sa nu ma saluti pe strada, eu nu te mai cunosc. Precum omul din bancul cu *lasa Doamne, m-am descurcat si singur*, mai bine ma lasi sa ma descurc singur. Si sa-mi scuzi ignoranta.
See ya.
Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata, dar eu ma simt periodic depasit de evenimente. E o senzatie neplacuta, cu siguranta. Feelingul ala cum ca nu apreciezi la adevarata importanta cacatul care ti se intampla, si mai tarziu vei vedea ca a fost un punct crucial si te vei mira cum a trecut peste tine fara sa-ti dai seama.
Tot timpul am parte de neplaceri din astea. Uite, de exemplu, am ajuns intr-o situatie in care m-am aglomerat cu temele si am vreo 5-6 de predat. Cel mai sumbru scenariu zice ca eu n-am sa intru in 2 examene daca nu predau temele respective. Stiu ca e pragul cel mai de jos, dar chestia asta ar putea avea un efect incalculabil asupra mea din toate punctele de vedere. Si eu parca nu realizez. Bine, am avut un scurt moment de panica mai devreme cand ma intinsesem in pat cu castile si parca ma durea juma de corp, cum a venit asa a trecut. Dar asta e doar un exemplu.
Scoala nu e totul. In schimb, sa ne gandim la lucruri mai ample cum ar fi deciziile profesionale sau, mai bine, cele personale. Amoroase. Uitandu-te inapoi, iti dai seama ca in seara aia ai fost la o rascruce, ai fost testat si ai fi putut fi pe un drum mult mai bun acum, acum probabil ti s-a dus sansa.
Unele lucruri nu sunt chibzuite cum ar trebui. Iti dai seama dupa ceva timp. Incepi sa rumegi la ele. Si le dai pe toate partile, vezi cu cat mai bine ai fi putut reactiona, te intristezi si mai mult, greselile tale iau amploare in mintea ta, si fara sa iti dai seama ai ramas cu o sechela care te va urmari tot restul vietii; regret dupa regret merge viata asta.Sa nu v-aud zicand ca n-ati da timpul inapoi sa schimbati ceva, ar fi o mare ipocrizie.
Reformulez: daca ar fi sa dati timpul inapoi, cu siguranta ati schimba ceva.
this is a pretty good one
M-a enervat toata lumea de acasa, m-am hotarat sa plec mai devreme la Bucuresti. Am plecat si am scapat de ei si am luat hotararea sa ma rup de casa. Doar mama saraca ce-o sa ma mai suporte la telefon.
Am ajuns in mijlocul nametilor, intr-un frig si o mizerie si un haos ce nu am mai vazut. Pana si supermarketurile sunt golite si probabil nu se pot aproviziona, munti de zapezi pe trotuare ce obliga pietonii sa mearga pe strazi, dar e de-a dreptul ilar sa vezi cati oameni o ard in adidasi prin oras.
Frigiderul era mucegait de la apa care a stat 2 saptamani in el, dupa ce-au taiat marlanii curentul. Caldura nu am. Repet: caldura nu am. Pentru prima data am pus in picioare 4 perechi de sosete si papuci mai mici cu 3 numere, in disperare. Inca sunt singur in camera.
Bolesc de-mi iese si prin urechi si mi-am luat Humex aseara in Carf (unde am mers cu intentia declarata de a-mi face provizii si am facut, de 60 de lei). Inca nu si-au facut efectul. La teme inca nu am miscat nimic, mi-am luat liber pentru luni (sau sper ca o sa imi accepte sefu) si cu Dumnezeu inainte (e o expresie, don't get hung up on it).
Bai, si peste toate astea, am o dispozitie buna. Culmea.
(nu stiu niciodata sa pun un titlu inspirat, cum ar face un scriitor bun, insa eu nu sunt nici macar scriitor, daramite bun, so here they go)
La mine acasa se ascultau manele in noaptea de revelion... mi-a zis mama la telefon :>
Bradul meu este foarte foarte frumos, chiar daca este artificial, are si niste lumini geniale.
Se pare ca "spontaneus prose" a fost deja luata, asa ca mie trebuie sa imi gasesc un alt nume care sa prinda.
Cred - nu, de fapt stiu ca sunt foarte bun la prime impresii. Lumea chiar ma place din prima, las o senzatie foarte placuta de "nice guy" de unde se mai poate taia cu ocazia urmatoarelor intalniri (sac). Daca ar fi mereu numai new people, as fi senzatie!
M-am apucat de lucru, draci, si mor de foame pe-aici, nici nu pot sa mananc orezul de pe jos! Astept para malaiata in gura.
Cel mai tare mesaj primit de revelion a fost unul blank. Cool, nu?
Mi-am revenit din punct de vedere muzical (with a little help from my friends).
Note to self: revelion in trei, de facut si alta data.
