Frizeria din Crangasi de pe colt. Sunt acolo cam 4-5 femei, din care una mai in varsta, si doar aia munceste. Numai cea cu parul alb e frizerita. Celelalte sunt coafeze. Dumnezeu stie pe cine coafeaza ele, dar de 3-4 ori cat am mai fost la ele stateau la barfa, pur si simplu ocupa scaunele pentru clienti.

Am cutreierat tot Crangasiul in cautarea unui bancomat de Unicredit Tiriac, banca la care a hotarat firma mea sa imi puna banii. Probabil in Crangasi sunt concentrate toate bancile din Romania, inclusiv Banca Romaneasca sau Alpha Bank. Mai putin una.

Am avut o revelatie despre cum s-ar decongestiona strazile din Bucuresti. Ridicati draq toate masinile de pe prima banda parcate in scarba in Crangasi (si restul Bucurestiului)!

Politehnica este in ruine. Nu era de ajuns ca tot Bucurestiul e deja in reparatii, s-au apucat sa decoperteze asfaltul in Politehnica si din loc in loc sa sape cate un santz. S-au gandit astia ca studentii de an 3 sau mai mare nu mai fac educatia fizica si ca totusi ar avea nevoie de ceva exercitii... sarit peste gropi si slalom printre balti.

La toate bancomatele BRD azi era coada. Da' coada, nene! Crezusem ca se dau primele pentru studenti (a? say what?) . A, da, stiati ca bursele sunt la 350 de lei acum? Incepe sa se merite sa inveti. Dar am impresia ca si punctul de credit sta sa se faca 50 lei. Woo-hoo.

Ar fi multe chestii pe care as vrea sa le fac in restul timpului pe care nu il mai am. Imi aduc aminte ca odata, la Galati, aproape de cimitirul Catusa si lacul cu acelasi nume, am pus bazele unei biserici. Pe bune, am fost cativa copii si am asezat cateva caramizi pentru zidurile a ceea ce urma sa devina o biserica draguta. Mi-ar placea sa fac asta. Sa asez caramizi, sa pun ciment/mortar/wtf-you-put-in-there intre ele. Imi mai placea sa razuiesc peretii de var cand se facea curatenie serioasa in casa, cand stateam la apartament. Mobila ori disparea din camera, ori era acoperita cu ciolofan, si devenea un deliciu sa te prafuiesti cu dalta aia in mana, sau cum s-o numi (ignorant mother fucker, I am he).
As pescui. As sta frumos cu carti muuulte pe malul unui lac, vara/primavara, asteptand sa muste, tragand de lanseta aia pana aproape sa se rupa in doua... dar si satisfactia cand prind unu de 10 kile!!!!
Mi-ar placea sa fiu bucatar. Dragostea nu trece prin stomac, dar dupa o mancare buna parca ii vine sa faca sex!
Cand eram mic spre mediu ma batea gandu sa ma duc in port sa fiu hamal. Probabil la noi in port n-as fi gasit asa, pur si simplu, job de hamal (lol) dar in vremea aia citeam carti cu corabii, mari, pirati, etc.
Vistier as vrea sa fiu! Sa numar bani si monezi si bancnote si sa le pun in teancuri frumoase si sa le ordonez si sa ma murdaresc de la bani, sa ma spal si sa o iau de la inceput!
Si mai voiam intr-o vreme sa fiu bodyguard. Gorila, de-astea.

Drumul, la al carui capat ma aflu, e ametitor de lung. S-a lasat ceata si nu vad nici in spatele meu bancomatul, deci nici o sansa de a intui drumul in fata. Am pasit pe el cu capul intors, luandu-mi la revedere de la catelul alb care scormonea printre hartii.
Dupa cativa metri m-am oprit. Parca era de basm. Nu un basm pentru copii, ci unul serios, sumbru si contemporan, daca se poate spune asa. Totul era intunecat, cerul parca trasese obloanele, ma ghidau doar cateva lumini difuze de pe dupa deal. Genul de lumini care parca te avertizeaza: ai grija, e ceva dubios aici. Ma simteam ca intr-un film cu Sherlock Holmes, undeva in the British countryside.
Intre timp am luat-o agale la picior, dar nu prea ma vedeam deplasandu-ma din cauza cetii care parca dilata spatiul si facea copacii sa para grotesti. Nici macar nu erau copaci, erau arbusti; trecand pe langa ei aveam impresia ca se misca in urma mea. Nu m-am intors sa vad pentru ca nu-mi era frica si eram fascinat de peisajul din fata.
Acum am ajuns la scari. E ca o rascruce de poveste (iar, basmul), calea din stanga o luai sovaitor, daca voiai sa ajungi la terenul de tenis. In fata urcai - asta nu mai era drum initiatic, ci insusi testul final, dovada suprema a supravietuiriii intr-un mediu asa ostil.
A fost lupta vietii mele, a trebuit sa pun doi pasi pe fiecare treapta. Doi! Sus ma astepta drumul serpuit. L-am batut de atatea ori si niciodata nu mi s-a parut ca e gata sa iasa cineva de dupa orice colt. Intr-un moment de maxima neinspiratie m-am oprit. In dreapta se casca o gura de canal parca fara fund. M-am holbat incercand sa-i cuprind adancimea cu privirea dar acolo nu fusese niciodata lumina. Frunzele care acopereau parte din intrare parca dinadins mascau ceva ingrozitor inauntru, o creatura de o cruzime nemaivazuta, a carei eliberare ar fi insemnat inceputul sfarsitului rasei omenesti!
Apoi am inceput sa ascult cu atentie, si fosniturile se inteteau (sau fusesera si inainte, dar nu avusesem urechi sa le aud). Am grabit pasul si dupa cativa metri am intrat sub spectrul protector al luminilor cladirii Vodafone. Eram salvat.
Asa am trecut eu Politehnica.

S-a intamplat prin magie. Ori am constituit o sursa de inspiratie, ori a fost o coincidenta ca multi s-au angajat anul asta, full time chiar. Si nici de vorbit nu mai are timp lumea, zise eu care o ard destul de mult pe messenger la munca (sunt multifunctional!).
Intr-o vreme, cand Pipera nu era si Mihai nu muncea, cand Jav(r)a nu latra si Codita inca ma enerva, eu pierdeam noptile. Si vorbeam cu cineva, nu mai stiu exact, si ma plangeam ca n-am cu cine noaptea. Stiti voi...
Si ea se plangea la fel, ca domle, n-ai cu cine iesi la plimbare intr-o noapte daca ai chef nici sa strigi in gura mare: Take me walking, i'm in the mood. Dar nu asaaa, sa-i dai idei. Pur si simplu sa te poti plimba cu cineva fara sa creada ca te angajezi sa-l/o aduci acasa dupa aia. Doamne fereste, nici o obligatie, cel mult ca bonus.
Si totusi, ce se face la ora 1 noaptea? Trece cineva pe aici care are o idee de viata sociala?

merita sa duci viata asta la capat chiar si numai pentru muzica.
cand o sa fiu mare si o ascult muzica in prostie o sa fiu fericit, o sa am ţşpe giga de muzica mereu la mine si cu o baterie care sa ma tina minim 2-3 zile (viitorul tehnologiei). si de fiecare data cand o sa ma doara ceva, cand o sa fiu suparat, heart-broken ( :> ), obosit sau nervos, o sa imi pun piesa ideala si o sa inchid ochii si o sa fie bine.
stiu ca sunt ultimul om din bucuresti fara muzica.

V-am spus ca am fost la Andries? A fost scurt concertul, dar inspirational, if i may say so. Nu m-a inspirat sa fac ceva anume, sau sa ascult vreo piesa, pur si simplu mi-a dat idei. As fi vrut sa inchid ochii si sa-mi dau drumul la gura*, sa zic tot ce imi trecea prin gand, dar sunt convins ca interlocutoarele mele (cu forta) n-ar fi fost prea incantate. Asa ca efectul s-a dus, a ramas doar perenul, adica problemele cotidiene.

*omg ce urat a sunat...

Nu prea imi exprim public dezacoardele (de la coarda!) vizavi de gusturile muzicale ale altora, dar va rog sa imi scuzati crucitul cand arunc o privire pe Bursa B'Estival 2008. Sunt 87 de propuneri pana acum. Numarul de formatii propuse e un succes, chiar daca ar fi putut fi de doua trei ori mai multe decat atatea. Insa.
Ce nu-mi place e cum si-au dat acordul oamenii. Ai voie sa propui un singur artist si sa iti dai acordul asupra altor trei, adica: Da domle, si eu cred ca va veni formatia Pandele'n şură. Si cum s-au gandit ei sa faca?
Cele mai "dorite" formatii sunt cele de indie, cum ar fi Arctic Monkeys 16 voturi, Killers 15, Franz Ferdinand, apoi vin formatii ca Rhcp 23, RADIOHEAD 29 . Baaaai, cum Radiohead? Ce e asa placut la schelalaitul ala? Sunt eu beat si toata lumea e treaza? Radiohead sunt cei mai ascultati artisti si pe last.fm. Sa imi iertati impertinenta, dar nu e nimic deosebit la Radiohead, si tocmai popularitatea asta a unei formatii de care tot aud dar care nu ma impresioneaza, si care in acelasi timp se vrea a fi necomerciala, plus ca sunt vechi ca naiba (prin anii 80 scoteau Creep, cumva?), asta ma enerveaza pe mine. I rest my case, stiu ca n-a avut nici un sens.
Comentarii pe langa subiect: Robbie Williams n-o sa vina la B'Estival. Nu ar suporta nici o scena de la nici un B'Estival afluxul de spectatori care ar rasufla unul in ceafa altuia (altii si in gura altuia) ca sa il vada. Nici Rhcp n-or sa vina, sunt prea in voga acum. Intr-adevar, ar trebui sa se suprapuna cu lansarea unui album, sau cu o relansare, chestii de-astea. Exista formatii super tari de care nu s-a incumetat mai nimeni sa se lege, The Cure, Pearl Jam, Bjork, pe care nu prea vor sa ii vada oamenii. Las ca vine Radiohead sa va incante.

PS: on a more personal note :>, sper sa vina Robbie Williams, nu la B'Estival, ci aiurea, Good Charlotte, Evanescence, Moby, Mika, Foo Fighters, COLDPLAY, Dj Shadow fratzie, Damien Rice intr-un club misto, mai retras (asta sigur n-o sa fie in Bucuresti), si ma mai gandesc!

Copila de 15 ani, care da massuri eeextraordinar de enervante, dar de data asta am ras! Ha hahahahaha!

"Vă informez că începând de mâine sunt dispusa să vă primesc cadourile de Crăciun. În felul acesta sper să poată fi evitată aglomeraţia din preajma sărbătorilor şi staţul la coadă pentru a mi le înmâna ! Mulţumesc pentru intelegere.."

3 decembrie, ziua Alexandrei. Sa nu aud pe careva ingaimand vreo prostie ca asta, cu stafii. Oricum, Alexandra e in Germania... sau poate Olanda, cine stie? Nu pot sa ma gandesc mai des la ea pentru ca as face-o degeaba, nici pe messenger nu mai vorbim, suntem oameni ocupati, avem lucruri importante de facut. Maturitatea asta e data naibii, pe cuvant de nu! Mie nu-mi place, intr-adevar te retine de la bucuriile vietii, noroc cu cate o prietena care te mai scoate din casa.
Fratilor, eu nu stiu cum e la voi care nu ma cunoasteti sau n-aveti nimic de-a face cu mine, dar aici nu miroase-a bine.
Suntem anul 4 si suntem imprastiati rau, dar mi-e frica sa ma gandesc daca am fost vreodata uniti. Pentru noi, colegi la facultate, unitatea de grup s-a rezumat la a ne astepta in fata caminului inainte de a merge la scoala. Am facut chefuri impreuna, ce-i drept, o perioada de care cu totii ne aducem aminte cu placere. 215 si 313 au fost doua mici Mecca, ne distram si noi cum puteam, cum aveam chef, adica fetele dornice de dans si baietii incercand sa para interesanti pe hol. Da, da. Eu si acum am nemultumiri. Nu inteleg, unde sunt chindiile alea monstru care raman in istoria caminelor, bairamele de pomina, chefurile care dau in orgii, etc? Noi am fost prea fraieri. Baietii prea fraieri (da da, recunoasteti) si fetele prea cuminti. Pacat ca sunt putine fete la Poli. O data am invitat si eu din alte parti, si s-au tirat repede. De baieti mi-ar fi rusine, daca nu ar fi ai mei. Unu bea de cade sub masa, unu se maimutareste, unul se plimba spre hol facand pe interesantul, vreo doi-trei vin si pleaca, etc.
In rest, eram ca niste vecini care vin in vizita sa ceara zahar sau whatever, numai ca nu ceream nimic, doar ne plictiseam in camera si aveam nevoie de companie.
Cel mai bine era in sesiuni, cand invatam impreuna. Cu mandrie pot spune ca am ajutat destui sa treaca, nu mai multi ca Mike, dar nici departe!
Mint. Cel mai frumos era la munte, ar fi trebuit sa fim mai multi. Ultima oara a fost cel mai dragut, ne cunosteam toti. Am suferit impreuna pe muntele ala, mama lui, cat l-am blestemat! Dar acum pot sa zic si eu ca am fost pe Omu.
Apoi totul s-a naruit. Nu cred ca are legatura cu mine, dar ceva sigur s-a rupt. Nu stiu ce, cativa s-au angajat, s-au facut specializari, dar nu schimba nimic. Atunci ce puii mei s-a intamplat? Pur si simplu v-ati plictisit, nu? Sau totul a fost o mare iluzie, cel putin pentru mine, eu am fost singurul care s-a hranit cu ea. Elocventa e replica Cristinei, cand am rugat-o sa astepte si pe ceilalti cand plecam de la scoala: "Scuza-ma ca-ti spun, dar nu este nici o unitate de grup la noi" - pai cum sa fie daca voi sunteti intotdeauna mai cu mot si mai deosebiti?
Dar da, e si vina mea. Am vrut nu o data sa incerc sa ii aduc laolalta, sa iesim undeva, sa jucam ceva, dar PULA MEA, ma simt batran! si nu ma ajuta nimeni, nu stiu daca dau impresia ca ma descurc, dar sunt panicat, parca merg pe gheata subtire si nu se mai termina lacul... Si deci n-am avut timp. E o scuza buna, nu? Da, se accepta.
N-ati fi crezut ca toata rabufnirea asta a fost provocata de niste poze... poze cu Alexandra, ma! Ea se distreaza in Germania, sau Olanda, whatever! :))
Daca ma enervez incep sa ma iau si de colegii de liceu, care ne vedem doar cate 2-3, suntem grupulete mici, pe Daniel nu l-am mai vazut de hat, pe Sorin nici atat, Irina, Alice, only memories now (si a fost ziua ei ieri). Dar de voi nu ma iau...
Uite, vine sfarsitul anului. Never mind Craciun, spiritul Sarbatorilor. Gandeste-te ca fiecare an se termina, si cu el se duce cate un pic din viata ta. Si mai gandeste-te bine cum ai vrea sa lasi lucrurile daca ai muri peste 4 zile (de ce 4 zile? daca ma enervez iti dau 3, asa ca şarap).
Lista mea de Craciun:
-toti sa ne iubim ca si colegi.
-aduceti-mi-i pe Sorin, Iulian, Dana, Alina, Daniel, pe Anca si Simona mai des, mai dati-mi-o pe Alexandra (alta), felul doi Tudor, Diana, Diana, Diana, Diana (wooow), desert, baietii de la Galati.
-a, si potu la şasedinpatruzecişinouă.

Felicitari tuturor oilor care au fost la Unirii ca sa vada aprinderea bradului cu garnitura de artificii. Da, si voi sunteti inclusi. Si voi doua. Da, e vorba si de tine.
Am vazut zeci de poze identice, ca parca e aceeasi imagine din orice unghi ai privi, plus m-am amuzat de cat de multi oameni au fost si ma apucasem sa calculez latimea bulevardului Unirii, dandu-se urmatoarele date ale problemei: daca multi oameni indoctrinati pleaca de pe loc cu viteza sau doar impinsi din spate si le ia 45 de minute pana la Universitate, care e latimea bulevardului? Optional pentru bonus calculati media coeficientelor de inteligenta ale participantilor sau salariul mediu al multimii, la alegere (adica ori sunt cam prostuti ori n-au avut alta optiune pentru sambata seara).