Oriunde ma uit, numai cruzime. Egoism, malitiozitate, salbaticie. Recunosc, pentru "malitios" m-am uitat in dictionar. Dar asta nu face faptul mai putin adevarat.
Se pare ca e un razboi. Fiinta umana contra fiinta umana. Nimeni nu isi asuma esecurile, dam vina pe oricine altcineva, e un instinct uman, rezidual in adn. Cand suntem atacati, contram de doua ori mai puternic, nu ne putem abtine, aproape ca nu gandim deloc cu autoapararea asta.
Suntem in sesiune. Se pare ca e o cursa in care cei mai slabi sunt sacrificati. Chiar si coleg contra coleg. Nici un pic de mila, neinduratori. Daca esti veriga slaba, esti lasat sa putrezesti, nu te ajuta nimeni. Daca ai ghinionul sa nu fii nici macar coleg de-al ilustrului, deja esti hrana pentru vulturi. Unii isi inchipuie ca nu sunt obligati sa ajute pe nimeni si ca acela trebuie sa se ajute singur, ba chiar considera ca e corect din punct de vedere moral sa nu ajute pe cel care are nevoie. Azi a avut loc o intalnire cu proful in vederea solutionarii eventualelor nelamuriri pe care le-am putea avea vizavi de examen. Ei bine, nimeni din cei care stiau (care fusesera la curs) nu au considerat de bun simt sa anunte public faptul ca avea loc o astfel de intalnire. Evident, cineva a aflat, abia dupa consultatiile cu pricina, si a trimis un mail ironic multumind celor care nu au anuntat. Fara nici o directie. Evident, cineva mai tare in tartacuta imediat s-a simtit sa raspunda "cu placere" sa nu cumva sa ramana mai prejos, probabil interpretand mesajul anterior ca pe ceva personal de mama si de sfinti. Sesizati cata insensibilitate? De fiecare parte, desigur. Nu ne pasa unora de ceilalti.
La fel si cu erorile personale. Intr-un grup, pentru succes e nevoie mereu de colaborare. Cum suntem umani, fiecare e supus greselilor. Cand le comitem, ceilalti nu au nici un pic de mila. Nu suntem menajati sub nici o forma. Oare credem ca daca certam si mai abitir persoana aceea, se va ambitiona si isi va reveni? Evident, nici noi nu ne putem pastra cumpatul, dar nici nu gandim in nici un fel sau sa rationam doua secunde inainte sa deschidem gura. Si ce faci daca te afli in postura de a fi tu cel care greseste? Iti recunosti greseala? Ce regula se aplica in situatia asta? E corect sa reprosezi altuia o greseala cand si tu ai facut multe? Oare ai acest drept? Cine stabileste regulile astea? Poate fi cineva sau ceva un sistem de referinta pentru asemenea situatii?

Desigur ca in vremuri bune totul e frumos si toata lumea se intelege cu toata lumea. Dar acele timpuri nu au venit inca. Sau s-au dus.