In urmatoarele randuri voi vorbi cu nesimtire despre potrivirea sufletelor avand la baza doar cateva ore de je ascultand albumul Made of bricks al lui Kate Nash.
Imi place mult. Albumul, dar si tipa, in conditiile in care abia i-am vazut un videoclip. Gandim la fel, apreciem viata la fel. Iubim distrugator, dar cu putere. N-avem rusine. Ne legam de lucrurile simple, prieteni care te stanjenesc dar ii iubesti, certuri cu partenerul fara sa-ti pese ca te vede lumea, declaratii de dragoste originale urmate de "thanks. cool", imperfectiuni de care nu ne pasa comparativ cu el sau ea. Am zambit la planurile amanuntite de a ii intra in gratii lui, doar pentru a-l vedea sarutand-o pe alta, si desi toti prietenii ii spun ca va gasi altul si sa uite pe ratat, el inca mai e in sufletul ei, cuibarit undeva.
I can't even say "hi" when you walk by.
all the matter in the world, is how much that i like you.
I wish my smile was your favourite kind of smile.
yeah I just think that we might get on.
Asta asa, ca o pauza de siroposenie.
Rita e o tipa rusoaica cu sange cubanez care locuieste in Miami. Cel putin locuia, se pare, pentru ca acum e in Tokio, din ce vad pe profilul ei de Facebook.
Este intr-adevar o tipa fascinanta, si nu ma refer la intelectul ei, pentru ca, in mod evident, nu o cunosc. Dar am conversat cu ea. A fost cel mai aproape contact cu civilizatia americana si felul ei de-a fi. De ce? Poate veti afla.
In perioada mea de gratie hi5, surfam. Imi placeau pozele si imi plac si acum... despre poze cu femei ce sa mai zic? Ii comentasem ceva pe profil si nu stiu cum am ajuns sa o adaug in lista, pt ca mi-a dat id-ul. A fost misto la inceput, intrigant, vorbeam cu o americanca super buna care ma tot facea frumusel. Si i-am aflat si povestea (pentru ca, nu-i asa, sunt de un foarte bun friend-material) de incepuse tipa sa se planga si din dragoste la mine. E model, super slaba si frumoasa, pentru ca e rusoaica la origine. Are (sau avea) prieten roman, model si din cate mi-am dat seama super misto si el. Partea amuzanta e ca omul teoretic statea in P16, eu in P5... a iesit si asta la iveala la un moment dat. Ea se plangea ca il iubeste mult, dar distanta ii omoara, ca se teme de inselat, etc.
Apoi a inceput sa isi povesteasca si restul vietii. Sta in Miami, unde toata lumea vorbeste spaniola, parintii ei bla bla, homeless people yack bla bla, am fost in Paris Milano etc bla bla. Nu stiu dupa a cata 2-3 discutie m-am saturat de cat de superficiala e si intr-un final i-am dat ignore.
Intre timp si-a sters profilul de hi5, dar m-a adaugat pe facebook, si ultima stire e ca rezideaza in Tokio. Sa-i fie de bine.
linku de facebook, daca merge(daca nu, nu)
de la Fulgerica
Zgribulit, dar cu castile in urechi, m-am intors de la pseudosesiunea de invatat hotarat sa-mi iau o pauza (bine)meritata. Arunc repede o privire la reader, vad roblogfest a inceput, 350 de inscrisi intr-o ora or so, eh, moving on (chiar, uite ce misto).
Apoi cu alura mea de misterios semi-sexy, imbracat semi-elegant si cu un pic de creasta, ma indrept spre libraria unde stiam ca tre sa primeasca mult cautata On the road - Kerouac. Ceata de nu vedeai la 5 metri. Idilic, as putea spune.
In centru e mereu frumos, chiar daca sunt constructii si trebuie sa improvizezi doua sensuri de trotuar printr-un dedesubt de schela de-aia... stiti voi... Victoriei in particular e chiar mandria Bucurestiului, chiar daca n-are trotuare drepte.
Pas alergator spre libraria Anthony Frost, mica si cu titluri in engleza. Inchidea la 8 (sau poate la 7?) dar eu am ajuns putin dupa 20. Dezamagit am vazut semnul de inchis, dar inauntru forfota. Unul din tipi mi-a facut cu mana sa intru. Erau in jur de 10 oameni care forfoteau de zor.
"A, da, abia am primit-o, cu tine am vorbit si saptamana trecuta, nu?".
Am inceput sa zambesc precum un copil mic si mi-am pastrat ranjetul si pana acum. M-a pus sa aleg intre doua editii. Mi-a placut la nebunie de toti oamenii aia care faceau asta cu un chip luminat, catalogau carti, puneau etichete, coduri de bare, rasfoiau si radeau. M-am gandit ca astia sunt cei mai frumosi oameni din lume, calmi, senini si mai mult ca siguri foarte placuti. Oare pentru ca citesc mult? Nu stiu, dar acum imi doresc sa fiu librar. Sau macar asistent. Si sigur voi mai trece pe acolo si voi mai zambi. Multumesc coautoarei acestui blog pentru recomandare.
Maine examen, whoohoo.
